mamaplus

Cafeaua nu ar trebui consumată între orele 8:00 și 9:00 dimineața

-
//
16.06.2021

Atunci când te ridici din pat, primul lucru pe care îl faci este să te îndrepți spre bucătărie, pentru a pune la fiert apa de cafea. Trebuie să recunoaştem că şi consumul acestei băuturi este un viciu, la fel ca fumatul ori alcoolul. Cu toate acestea, dacă tot nu ne putem abține de la a mai consuma cafea, măcar să o bem corespunzător. Astfel, primul lucru care trebuie ştiut despre aceasta este faptul că ea nu ar trebui consumată în intervalul 8-9 dimineața, adică fix în momentul în care mulți fac asta.

Explicația vine din partea unui studiu ce l-a avut drept coordonator pe Steven Miller, care spune că, din cauza ritmului nostru biologic, ora 8 nu este văzută de organism drept un moment bun pentru a fi hrănit cu o ceaşcă de cafea. Ba mai mult, cafeaua nu ar avea un rost prea mare în acel interval orar, asta pentru că în acele momente ale zilei corpul nostru produce cortizon, un hormon ce ne trezeşte în mod natural.

Cu alte cuvinte, între 8 şi 9 organismul lucrează bine şi singur, astfel că nu mai are nevoie de energizanți externi. În plus, dacă bei cafea în intervalul amintit mai sus, corpul nu va mai reacționa la efectele sale revigorante şi, cutimpul, vei deveni imun.

Sunt şi momente ideale când putem să consumăm cafea. Conform aceluiaşi studiu, pe timpul zilei nivelul de cortizon din organism poate să scadă, astfel că cel mai bun interval de a bea o cafea este cel cuprins între 9:30 şi 11:30, urmat de un altul între 13:30 şi 17:00. După această oră nu se recomandă cafeaua, întrucât riscăm să adormim greu şi să ne trezim şi mai obosiți.