mamaplus

Batoanele de cereale, rondelele de orez expandat și alte produse pe care nutriționiștii le detestă

-
//
01.04.2021

O alimentație sănătoasă înseamnă și produse alese cu atenție și în cunoștință de cauză. Dar, cum nu putem să fim atenți la tot pasul, mai strecurăm câte un produs aparent inofensiv în coșul de cumpărături, fără să bănuim că ar putea dăuna sănătății. Haideți să aflăm în continuare despre ce este vorba.

În caz că nu ştiai, ketchupul a fost patentat, inițial, ca tratament pentru diaree. Iar untul de arahide nu este chiar cea mai sănătoasă opțiune alimentară. Nici lapte de soia sau rondele de orez expandat nu ar fi indicat să consumi, spun nutriționştii, care stau departe de ele, şi au motive surprizătoare să le lase la raft fără regrete. Iată ce ce listă cu alimentele periculoase pentru sănătate au făcut aceştia, alimente pe care mulți dintre noi le mâncăm în mod uzual.

Există atât de multe lucruri pe care nu le știm despre mâncarea cea de toate zilele. Carnea procesată, de exemplu, conține aditivi dăunători, care o fac să pară mai atractivă şi care ajută la creşterea duratei de valabilitate a produsului. Slănina, cârnații, hot dog, burgerii şi conservele de carne, toate au în compoziție ingrediente cu risc potențial cancerigen. Chiar şi carnea tocată conține conservanți, aşa că burgerii gata făcuți, cumpărați din magazin şi chiftelele ar trebui evitate şi înlocuite cu variantele făcute în casă. Făcând excepție de mezeluri, iată care sunt alimentele de care nu apropie nutriționiştii.

Batoane de cereale

Sunt asociate cu un stil de viață sănătos şi vândute ca o gustare bună pentru cei care doresc să slăbească. Însă nutriționiştii le consideră infractori în serie, stând în calea unei diete sănătoase. Toate acestea, pentru că batoanele de cereale conțin o cantitate mare de zahăr, sare şi grăsimi saturate. Nu există nicio diferență dacă mănânci o bomboană sau un astfel de baton, ambele pot fi la fel de dăunătoare.

Pâine integrală de grâu

Pâinea integrală este făcută din boabe mărunțite fin, ceea ce îi conferă culoarea maro atractivă. Este considerată unul dintre cele mai sănătoase tipuri de pâine, deoarece este bogată în fibre şi ne face să ne simțim sătui pentru mai mult timp. Dar dieteticienii susțin că pâinea integrală cumpărată din magazin este bogată în conservanți, sare şi zaharuri. Pâinea de casă este considerată o alternativă bună şi sănătoasă, iar modalitatea de a o menține mai proaspătă mai mult timp, fără sî foloseşti ingrediente dăunătoare, este doar prin adăugarea de vitamina C în aluat.

Produse „cu conținut scăzut de grăsimi” sau „fără zahăr”

Când vezi pe etichete mențiunea „cu conținut scăzut de grăsimi” sau „fără zahăr”, cu greu te poți abține să nu cumperi, mai ales când urmezi o dietă. Nutriționiştii spun că aceste produse sunt departe de a fi prietenoase cu silueta. Produsele fără grăsimi şi fără zahăr devin, de asemenea, lipsite de gust, astfel încât, producătorii adaugă o mulțime de amelioratori ai gustului şi substanțe chimice artificiale, care, de fapt, saboteză nu doar dieta, ci şi sănătatea.

Rondele de orez expandat

Ca gustări, rondelele din orez sunt foarte tentante. Fără grăsimi, fără zahăr, fără fibre, fără minerale şi fără calorii, nu? Experții alimentari spun că nu le-ar mânca niciodată, deoarece sunt transformate în zahăr aproape imediat ce ajung în sistemul digestiv. Indicele lor glicemic poate creşte până la 82, în timp ce zahărul pur ajunge la 100. Ca să-ți faci o idee, un castron de înghețată are un indice glicemic de 66. Cu alte cuvinte, rondelele de orez expandat îți pot creşte riscul de diabet şi nu pot fi considerate, în niciun caz, gustări sănătoase.

Laptele de soia

Celebra actriță Blake Lively a spus că a reuşit să slăbească după naşteri după ce a exclus din meniu alimente cu gluten şi soia. Oamenii de ştiință explică faptul că boabele de soia conțin izoflavone, care acționează ca hormonul feminin estrogen. Dacă bărbații au estrogen excesiv în corp, pot dezvolta creşterea sânilor. Pentru femei, nivelul excesiv de estrogen poate duce la creşterea în greutate. Mai mult, laptele de soia poate favoriza declanşarea unor dezechilibre hormonale.