mamaplus

Alimente gustoase și sănătoase care scad colesterolul rău

-
//
14.12.2020

Deşi colesterolul este esențial în buna funcționare a organismului, atunci când este în exces sau în anumite condiții precum diabetul zaharat, tendința este ca el să se depună la nivelul peretelui vascular și vorbim despre colesterolul rău.

Aflat în circulația sangvină colesterolul nu poate să circule singur (fiind o moleculă hidrofobă) şi trebuie să fie legat de lipoproteine. Tipul acestor lipoproteine determină dacă circulația colesterolului se face dinspre ficat spre vase („colesterolul rău” – asociat cu lipoproteina ApoB100, denumit LDL) sau în sens invers („colesterolul bun” – HDL). Existe alimente gustoase și sănătoase care ajută la diminuarea LDL colesterolului.

Colesterolul rău: ce înseamnă depunerea

Vasele inimii (coronare) asigură oxigen şi nutrienți muşchiului cardiac şi pot să dezvolte stenoze. În funcție de severitatea stenozelor pacienții vor avea în timp dureri în piept la efort (angina pectorală) şi un risc mai mare de infarct miocardic. Coronarele nu sunt singurul teritoriu afectat, depunerea colesterolului fiind întâlnită şi în vasele care irigă creierul, dar şi în alte teritorii vasculare cum sunt membrele inferioare. În aceste zone depunerile de colesterol pot fi responsabile de apariția de accidente vasculare cerebrale sau de boala arterială periferică.

Cauzele colesterolului rău crescut

Hipercolesterolemia familială este cea mai frecventă tulburare genetică şi este cauzată de un defect genetic, fiind moştenită de la unul sau, în anumite cazuri rare, de la ambii părinți. Defectul genetic face ca organismul să nu poată elimina colesterolul din sânge, ceea ce duce la creşterea alarmantă a LDL-colesterolului (sau aşa cum este cunoscut în limbaj popular, „colesterol rău”) şi, în timp, la ateroscleroză şi complicațiile ei. În cazul persoanelor care au această afecțiune, colesterolul total poate atinge valori mai mari de 300 mg/dl la adulți şi de peste 250 mg/dl la copii.

Alimente care ajută la reducerea colesterolului rău

Regimul de viață nesănătos, cu diete dezechilibrate, sedentarism, odihnă insuficientă, consumul excesiv de alcool și tutun pot duce la acumularea de placă de aterom pe vasele de sânge. Din fericire, există, tot în dietă, niște aliați de nădejde care pot contribui la scăderea nivelului de colesterol rău.

Avocado, nucile, leguminoasele verzi sau boabe, fructele de pădure, ceaiul verde sunt printre alimentele renumite care luptă cu grăsimile rele.