mamaplus

9 rețete pentru mic dejun, prânz și cină, numai bune pentru copiii de 1-3 ani

-
//
29.09.2021

De la vârsta de 1 an, copilul poate mânca diverse mâncăruri mai complexe. Tocmai de aceea, am ales o serie de rețete rapide, care să nu vă țină mult timp în bucătărie. Astăzi vă vom prezenta câteva rețete baby friendly, pentru mic dejun, prânz și cină, care se pot adapta astfel încât să poate fi mâncate și de bebeluși și de copiii peste 1 an.

Însă, înainte de a începe să dezvoltăm rețetele e nevoie să știți că nu trebuie să puneți copilului în mâncare zahăr, sare sau alimente tari. Dacă îi veți obișnui cu cantități chiar și mici de sare sau de zahăr, va fi greu să îi dezvățați și în plus nu va fi sănătos pentru ei, iar alimentele tari vor fi greu de mâncat mai ales dacă încă nu au dințișori. Proteinele sunt cărămida principală pentru creștere, pentru oase, mușchi, iar grăsimile sunt la fel de importante, contribuie la formarea membranei celulelor, în special membrana celulei nervoase.

Mic dejun baby friendly

  • Orez cu lapte și scorțișoară: Acest mic dejun este extrem de delicios și hrănitor, atât pentru cel mic, cât și pentru toată familia. Aveți nevoie de o cană de orez și patru căni de lapte. Se țin pe foc până ce orezul a fiert și se adaugă o lingură de scorțișoară bio și se amestecă totul. Puteți folosi miere sau sirop de arțar ca să îndulciți natural. Gata, aveți un mic dejun foarte bun, rapid și care poate fi mâncat de toată familia.
     
  • Budincă de chia cu fructe: Pentru a prepara acest mic dejun sănătos și gustos aveți nevoie de 250 ml lapte vegetal, puteți folosi de soia sau de cocos, 6 linguri de semințe de chia și o lingură de miere de albine pentru un gust dulce sănătos. Amestecați semințele de chia cu laptele și cu lingurița de miere și lăsați compoziția într-un recipient, la rece. Această rețetă trebuie lăsată la frigider vreme de 10 ore, timp în care vă puteți ocupa de copil. Vă ia foarte puțin timp să o preparați și poate fi servită a doua zi fără probleme, chiar dacă durează mai mult până se încheagă. Luați fructele pe care le doriți, puteți folosi căpșuni, banane și la tăiați feliuțe. Fructele feliate le puneți pe deasupra.
     
  • Ou fiert, servit cu brânză și legume fierte și pasate: Aici este foarte simplu, iar acest mic dejun poate fi făcut chiar dimineața. Fierbeți legumele (morcovul, pastârnacul și cartofii) până ce devin foarte moi și pot fi pasate. Între timp, puneți la fiert ouăle și le faceți moi sau tari, depinde cum preferă copilul. Puneți într-un bol brânza proaspătă de vaci și după ce ouăle s-au fiert le puneți lângă fără coajă și ca să se răcească repede cel mai bine este să le tăiați în jumătate. Pasați legumele cu o furculiță și puneți-le într-un bol separat.

Prânz baby friendly

  • Sufleu de broccoli: Pentru această rețetă ai nevoie de 100 de grame de brânză proaspătă de vaci, 180 de grame de smântână, 100 de ml lapte, 100 de grame de făină și 100 de grame de broccoli și două ouă. Puneți la abur broccoli câteva minute și ulterior tăiați buchețelele felii. Amestecați toate îngredientele menționate într-un bol mare și apoi adăugați broccoli. Puneți la cuptor la 180 de grade, cu căldură sus și jos între 40 și 45 de minute.
     
  • Paste cu ton: Acest prânz delicios este unul foarte ușor de făcut. Atunci când nu aveți suficient timp să stați în bucătărie, cel mai bine recurgeți la a găti niște paste gustoase cu ton. Pentru această rețetă ai nevoie de un pachet de paste (spaghetti sau penne), file de ton în ulei de măsline 300 de grame, 5 roșii proaspete pe care e bine să le coaceți pentru un gust desăvârșit, un cubuleț de unt și niște parmezan. Fierbeți pastele și coaceți roșiile. După ce ați scurs pastele, puneți-le în tigaie, acolo unde cubulețul de unt s-a topit și adăugați roșiile coapte, adăugați fileul de ton mărunțit și parmezanul.
     
  • Supă cremă de legume: Copiii pot mânca o supă cremă delicioasă din broccoli, mazăre sau cartof. Tot ce trebuie să faci este să călești niște ceapă, să fierbi leguma principală din care vrei să faci supa și să treci legumele prin blender. Voila! Ai un prânz sănătos și gustos.

Cină baby friendly

  • Tortilla cu mozzarella si roșii cherry: Foile de tortilla/tortillas se pot face în casă sau se pot cumpăra. Însă, dacă vrei să faci rapid această cină, cumpără de la categoria BIO foile de tortilla, încălzește-le și pregătește-le pentru a primi ingredientele. Călește niște ceapă, adaugă roșiile cherry tăiate felii sau cubulețe, așa cum preferi, iar la final pune mozzarella. De asemenea, poți adăuga ce dorești: salată verde, ardei, castraveți. Împachetează foile și pune-le în tigaia acoperită sau în cuptor. Lasă-le până se rumenesc și pe o parte și pe alta.
     
  • Somon la cuptor cu piure de cartofi: Este o cină simplă și rapidă, care nu necesită cunoștințe vase în bucătărie. Cumpără un file de somon proaspăt și pune-l în tigaie după ce l-ai uns cu puțină sare și usturoi. Nu e nevoie să pui ulei pentru că somonul este un pește gras. Fierbe cartofii și piseză-i alături de unt și o cană de lapte la 1 kg de cartofi pentru a obține un piure delicios și cremos.
     
  • Mini pizza de casă: Cumpără pâine feliată peste care pune suc de roșii, mozzarella, măsline și niște șuncă presată. Poți pune și ton la conservă, ardei gras, roșii, orice dorești. Pune feliile de pâine la cuptor până totul se omogenizează și arată ca o compoziție de pizza.

Ține cont că cei mici trebuie să mănânce trei mese principale pe zi și să aibă două gustări care să arate cât mai inedit, căci copiii sunt atraşi de preparatele colorate. Astfel, la gustări cei mici pot mânca feliuțe de mere și banane tăiate în diferite forme sau aranjate în farfurie în forma unor personaje cunoscute.