Zoe Kravitz şi Channing Tatum sunt fericiți împreună şi, potrivit unei surse, ar putea chiar să aibă un copil cât de curând. Kravitz, care se întâlneşte cu Tatum încă din vara trecută, le-a spus prietenilor apropiați că se vede lângă faimosul actor şi pe viitor.
„Lucrurile merg grozav cu Channing şi ea este incredibil de fericită. Ei îi merge bine în carieră şi el are un istoric bun pentru a fi tată”, spune o sursă din anturajul cuplului.
Fiica lui Lenny Kravitz le-a mărturisit apropiaților că „nu i-ar deranja să aibă un copil”. Aceasta este o schimbare pentru actriță, care spunea anterior cât de mult îi displace să fie întrebată când va avea urmaşi. „Mulți oameni mă întreabă: „Când vei avea un copil?” sau: „Când vine copilul?” şi mă jignesc cu adevărat, pentru că presupun că este ceva ce trebuie să fac pentru că aşa spune societatea”, i-a spus Kravitz lui Dax Shepard într-un podcast.
Între timp, cariera lui Kravitz a început să ia amploare. „The Batman”, în care joacă rolul lui Catwoman, a încasat 128,5 milioane de dolari în weekend. Ea a apărut şi în producția HBO „Big Little Lies” şi în francize mari precum „Divergent” şi „X-Men: First Class”.
În iunie anul trecut, bruneta a anunțat că l-a distribuit pe Tatum în viitorul ei debut regizoral „Pussy Island”.
„Chan a fost prima mea alegere m-am gândit la el când am scris acest personaj. Îl ştiam din „Magic Mike” şi din emisiunile lui live şi am vrut să colaborez cu cineva care era în mod clar interesat să exploreze acest subiect”, a subliniat Zoe Kravitz.
Actrița a mai fost fost căsătorită în trecut cu Karl Glusman, iar Tatum cu Jenna Dewan.