O nouă istorie plină de dramatism veți afla la emisiunea „Femeile vorbesc”, și anume despre viața zbuciumată a unei femei care a trecut prin două căsnicii, care i-au provocat multă durere. A rămas singură cu trei copii, cu o mulțime de responsabilități și griji, iar acum viața i-a aplicat o lovitură grea de tot - cancerul.
La „Femeile vorbesc” veți cunoaște povestea unei femei care a trecut prin două căsnicii, două trădări, situații de viață care au făcut-o să-și piardă încrederea în sine, dar și într-o căsnicie fericită. Cu primul soț a trăit primele dezamăgiri: era violent și a părăsit-o cu un copil mic, fără a-i oferi niciun ajutor, transmite jurnal.md.
„Era câteodată că mă bătea în public, odată am fost la o cumătrie și am dansat cu un domn și eu am mâncat bătaie și el. Dvs l-ați suspectat că ar avea relații cu alte femei? Da el avea”, spune Ela Iosif.
Al doilea soț a fost infidel, o relație paralelă ar fi durat mai bine de doi ani. Amanta a sunat-o ca să-i confirme adulterul.
„Mie îmi era jele de ea dar față de el, e o rupere de suflet, foarte și nu o dată, eu nu înțelegeam de ce le face cu întoarcere și folosită m-am simțit de el”, spune femeia.
A rămas singură cu trei copii, dar i-a crescut muncind pentru doi. Când credea că a trecut prin tot ce a fost mai greu, a primit un diagnostic care i-a schimbat viața, cancer ovarian. Nu a cedat, a ales să lupte și să iubească viața mai mult ca oricând.
În ciuda tuturor, a ales viața. Pentru ea, pentru copii, pentru nepoți și familie.