mamaplus

Un tânăr se află de 2 luni în comă profundă, după ce a ajuns la spital cu o durere de măsea

-
//
23.03.2023

Un tânăr în vârstă de 31 de ani, din Cernavodă, județul Constanța, se află în comă profundă după o simplă durere de măsea. Reprezentanții spitalului susțin că, la sosirea la spital, infecția tânărului se împrăștiase în tot corpul, iar acum prognosticul este unul rezervat, potrivit Antena 3.

mamaplus

Problemele au apărut la scurt timp după ce a plecat la muncă în străinătate. La un moment dat, însă, și-a sunat mama și i-a spus că îl doare o măsea foarte rău.

Totuți, deși a fost sfătuit să meargă la spital, tânărul a decis să revină în țară. Nu a mers direct la un cabunet stomatologic, ci la spitalul din Cernavodă și abia în momentul în care durerea a devenit insuportabilă. De acolo, medici l-au trimis la Constanța.

„Sunt 6 operații. Patru la plămâni și de două ori la gât”

„Aici i-au spus că este o problemă la măsea. I-au trimis analizele la București. L-au luat a doua seară, l-au băgat la operație, la gât. Apoi nu am mai știut nimic de el. Am stat două zile fără să îmi spună cineva, ceva. Am aflat că e la Terapie Intensivă. După patru zile, l-am văzut. Sunt 6 operații. Patru la plămâni și de două ori la gât. Doctorii spun că s-a extins infecția. Acum, starea lui este foarte gravă”, a declarat mama băiatului.

Și tatăl său a oferit unele detalii despre tânăr, precizând că situația s-a agravat.

„La ultima intervenție a băiatului ni s-a relatat că a avut o hemoragie internă. De atunci nu și-a mai revenit. A intrat în comă. Ei, medicii, tocmai ne-au spus că e în comă. De ce nu ne-au spus înainte? Ne spuneau că este sedat. A fost legat de mâni, să nu se scoale să facă rău. A slăbit în două luni… e cadavru viu! Vă apucă groaza! Are răni pe picioare de la poziția în care stătea. Îi dădeau apă și ceai”, a afirmat tatăl tânărului de 31 de ani.

Părinții tânărului mai acuză faptul că rănile de pe corp sunt din cauză că asistentele nu au avut grijă la timp de tânăr. Mai mult decât atât, mama spune că a venit de acasă cu cele necesare, însă nu a fost lăsată să îi facă igiena corporală.

„Are răni pentru că nu au avut grijă de el. Ei nu l-au mișcat și s-au făcut rănile. Am tot ce trebuie să îl spăl. Am avut, că ele nu îl spălau. Aveam mănuși, tot ce îmi trebuie. Picioarele sunt terminate, și la gât, când i-am pus mâna, avea o rană. Eu cred că tot spatele este. Au greșit! Îmi arăta cu degetul că o asistentă îl agresa. Îmi arăta că l-a bătut. Te-a zguduit? Și spunea că da!”, a spus femeia.

Reacția reprezentanților spitalului

Reprezentanții spitalului spun că tânărul s-a prezentat la Urgențe foarte târziu, când infecția se împrăștiase deja în tot corpul și deși s-au depus toate eforturile posibile, dar evoluţia patologiei nu a fost una favorabilă.

„Înțelegem durerea familiei dar considerăm că afirmațiile făcute în spațiul public nu se confirmă. Pacientul beneficiază de resurse medicale avansate si cu toate acestea personalul medical a fost supus la presiuni din partea rudelor”, susține Crina Kibedi, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța.

La rândul lor, părinții tânărului speră ca acesta să își revină, însă indiferent de ce se va întâmpla sunt deciși să acționeze spitalul în instanța.