După aproape două luni de învățământ la distanță, elevii din Bălți au revenit la ore. Pe lângă bucuria de a se revedea cu colegii, absolvenții clasei a XII-a au avut parte și de prima simulare a examenului de Bacalaureat la limba și literatura română.
„Este diferit să revii la școală după atâta timp cât ai stat în fața micilor ecrane. A fost un moment foarte frumos când ne-am revăzut cu toții, ne-am dus dorul unul altuia”, au spus elevii.
În Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bălți, regulile anti-covid sunt respectate cu strictețe. Administrația a decis că cei aproape 2 000 de școlari vor face orele în curtea instituției, pe terenul sportiv și chiar în parcul „Andrieș”.
„Unii o să iasă din sala de clasă, o să facă ore în curtea liceului, pe terenul sportiv al liceului. Este o monitorizare strictă a respectării regulilor de igeinizare, dezinfectare a spațiilor a suprafețelor. Diriginții de clasă sunt responsabili ca la pauze să fie în clase, este un orar de aerisire a sălilor de clase. Am accesat șapte intrări în instituție, astfel ca să fluidizăm traficul și mișcarea elevilor.”, afirmă Nina Grapa, directorul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Bălți.
În data de 12 mai, autoritățile din Bălți au anunțat că renunță la învățământul online. În prezent, din cei aproape 14.500 de elevi din oraș, șapte sunt infectați cu COVID-19, dar și trei profesori.