mamaplus

Un copil de 3 ani a ajuns la spital după ce a înghițit o monedă

0
//
19.02.2021

Tatăl copilului a observat că băiețelul înghițise o monedă de 50 de bani, care a rămas blocată în partea superioară a gâtului şi, speriat, a încercat să o scoată el singur. Din cauza lipsei de îndemânare şi a faptului că moneda era intrată în gât destul de adânc, bărbatul a introdus moneda şi mai tare în gâtul copilului. Cazul a avut loc la Botoșani, România.

Disperat, tatăl copilului a sunat la 112, cerând ajutorul cadrelor medicale.

„În același timp a fost trimisă în întâmpinarea echipajului SAJ și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD. La sosirea primului echipaj medical, copilul era conștient. La Stăuceni, echipajului Serviciului Județean de Ambulanță i s-a alăturat medicul de pe SMURD - TIM, care a monitorizat starea parientului pe parcursul transportului la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoşani”, a transmis ISU Botoșani.

Conform pompierilor, copilul a ajuns la spital conștient și stabil hemodinamic.

Angajații ISU le atrag atenția părinților să nu lase jucării de dimensiuni mici în preajma acetora, dar nici medicamente, țigări, tutun sau baterii.

  • Nu lăsați la îndemâna celor mici boabe de mazăre, fasole, porumb, orice fel de semințe (miez sau coji) – copilul mic bagă în gură obiectele mici și riscă să le aspire în căile respiratorii.
  • Nu depozitați niciodată medicamente, produse de curățenie sau substanțe chimice în apropierea hranei. Pătrați-le doar în ambalajele originale și asigurați-vă că cel mic nu are acces la ele.
  • Nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Acesta ar putea să găsească în ea obiecte mici precum bomboane, bănuți, capace mici. Toate sunt periculoase pentru puști și pot provoca sufocare dacă le-ar înghiți.