mamaplus

Un bărbat din Bălți a băgat spaima într-un grup de copii

-
//
01.02.2022

Un grup de copii care jucau volei pe un teren din municipiul Bălți au fost speriați de un bărbat în seara zilei de ieri. Momentul în care bărbatul se comporta agresiv cu copiii a fost observat de militarii din cadrul Direcției Regionale ”Nord” a IGC, fiind implicați în serviciul de menținere a ordinii publice în mun. Bălți. 

Militarii s-au apropiat de bărbat pentru a calma spiritele, la care acesta a recționat agresiv față de carabinieri. Bărbatul în vârstă de 58 ani a fost identificat ca locuitor al mun. Bălți, și se află la evidența spitalului de Psihiatrie. La fața locului a fost solicitată o ambulanță și persoana a fost transportată la spitalul de Psihiatrie din mun. Bălți.

Inspectoratul General de Carabinieri recomandă, în cazul când observați minori fără supraveghere sau persoane aflate în dificultate, pentru prevenirea unei tragedii, adresați-vă la cea mai apropiată patrulă de Carabinieri sau apelați la numărul 112.

mamaplus