Un băiat de 10 ani a fost înjunghiat mortal marți de un alt elev la o școală din Odințovo, la câțiva kilometri vest de Moscova, a anunțat Poliția rusă într-un comunicat.
Un elev de la școală l-a atacat pe agentul de pază cu un cuțit înainte de a-l ataca pe băiatul de 10 ani, care a decedat în urma rănilor suferite, potrivit aceleiași surse, transmite digi24.ro.
„Agresorul a fost arestat”, se adaugă în comunicat, informează Xinhua și AFP, potrivit Agerpres.
Serviciul de presă a declarat că, în dimineața zilei de 16 decembrie, „într-una dintre instituțiile de învățământ” din satul Gorki-2, districtul urban Odințovo, un minor a înjunghiat unul dintre elevi și un agent de pază. „În urma rănilor suferite, copilul a decedat”, a adăugat Serviciul de Investigații al Federației Ruse.
De asemenea, ombudsmanul pentru copii din regiunea Moscova a informat că elevul din clasa a IV-a a murit în urma atacului cu cuțitul.
„Spre marea noastră durere, un copil, elev în clasa a IV-a, a murit la școală. Există și răniți”, a scris Mishonova pe canalul său de Telegram.