mamaplus

Treizeci de copii pot participa la tabăra de iarnă DOR de Tradiții

-
//
17.10.2024

Biroul relații cu diaspora (BRD) lansează, în premieră, Programul „DOR de Tradiții”, un proiect pilot derulat sub egida Guvernului Republicii Moldova.

mamaplus

Programul își propune să apropie copiii din diasporă de valorile și tradițiile autentice ale țării noastre, consolidând legătura cu rădăcinile culturale și asigurând transmiterea patrimoniului național din generație în generație.

Cine poate participa și în ce constă programul?

Ediția inaugurală a taberei de iarnă „DOR de Tradiții” va avea loc în perioada 23 - 28 decembrie, reunind 30 de copii din diaspora. Potrivit organizatorilor, participanții vor explora obiceiurile și tradițiile de iarnă prin excursii, activități educative și interactive, alături de meșteri populari și oameni de cultură din țară. 

Condiții de participare:

  • Vârsta candidaților: 12-17 ani;
  • Nivel de comunicare: limba română la nivel conversațional de bază și înțelegere medie;
  • Prioritate: candidații care nu au participat anterior în cadrul altor Programe organizate de BRD.

Înscrierea se va desfășura în perioada 16 octombrie – 16 noiembrie, conform principiului „primul venit, primul servit”. Participanții vor completa formularul de înscriere: aici.

De menționat că participarea la program este gratuită. Toate cheltuielile sunt asigurate din bugetul de stat, participanții suportă doar cheltuielile de transport spre/din Republica Moldova și pentru asigurarea medicală.