„Termoelectrica” S.A. informează consumatorii municipiului Chișinău că în corespundere cu diminuarea temperaturii aerului exterior, este dispusă să înceapă furnizarea energiei termice către toate categoriile de consumatori, și anume: instituțiile de educație timpurie, instituțiile de învățământ, instituțiile municipale din sfera medicală și socială, blocurile locative, cât și agenții economici.
Conectarea la serviciile de termoficare poate avea loc indiferent de data emiterii Dispoziției Primăriei mun. Chișinău cu privire la demararea sezonului de încălzire. Procedura este simplă și poate fi inițiată la solicitarea gestionarului imobilului sau administratorului blocului locativ, care este reprezentantul oficial al locatarilor, transmite Știri.md.
Astfel, pentru a beneficia de energie termică pentru încălzirea imobilelor, este necesar ca Administratorul blocului locativ să prezinte:
Solicitare de conectare a agentului termic, la sediul teritorial al „Termoelectrica” S.A.
Fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.
În urma verificării condițiilor întrunite, specialiștii „Termoelectrica” S.A. vor asigura conectarea imediată a imobilului la agentul termic.
Totodată, o condiție obligatorie este încheierea noului contract de furnizare a energiei termice (în conformitate cu prevederile Legii nr. 187 din 14.07.2022 cu privire la condominiu), cât și și prezentarea Mecanismului de repartizare a consumului de energie termică.
Astfel, invităm Gestionarii Fondului Locativ, care încă nu au încheiat contractul, să se prezinte la sediul Furnizorului pentru semnarea acestuia.
Menționăm că „Termoelectrica” S.A. asigură cu energie termică 4339 de imobile din mun. Chișinău, inclusiv:
• Instituții de educație timpurie - 145
• Școli și licee -164
• Instituții de învățământ superior- 99
• Instituții medicale – 76
• Agenți economici – 757
• Case particulare – 261
• Blocuri locative – 2835, cu cca 210 de mii de apartamente.