Într-o intervenție pe pagina sa de Instagram, cofondatoarea Caritate.md, Svetlana Sainsus, a venit în apărarea femeilor, copiilor violați, bătuți cu regularitate și bestialitate de agresori care, din păcate, până la urmă rămân în libertate și nepedepsiți.
Reacția vine după ce pe rețelele sociale și în mass-media a fost relatat cazul unei tinere mame violate de mai multe persoane, transmite Știri.md.
Totodată, într-un video pe Instagram, Svetlana Sainsus a cerut Ministerului Justiției și autorităților responsabile înăsprirea legilor pentru crimele ce atentează la onoarea, demnitatea și viața victimelor violurilor, pedofiliei și violenței în familie, propunând pedepse maxime:
- Pentru agresorii în familie și violența împotriva femeii și a copiilor:10-15 ani de pușcărie;
- Pentru violatori: 20-25 de ani de pușcărie;
- Detenție pe viață sau 25 de ani de închisoare pentru pedofili.
La fel, Svetlana Sainsus a anunțat că se alătură la protestul pașnic pentru apărarea femeilor, copiilor și a tuturor victimelor violenței în familie, pedofiliei și violurilor, care se va desfășura la 27 septembrie. Sainsus va merge personal la Ministerul Justiție să ceară implicarea statului în apărarea victimelor și înăsprirea legilor, dar și „sancționarea dură a acestor criminali care sunt un pericol iminent social, dar din păcate după comiterea faptelor lor antisociale sunt în libertate”.
Cofondatoarea Caritate.md a mai spus că în asemenea circumstanțe nu se simt în siguranță nici ea, nici fetița ei, Lia, la fel ca toate femeile și toți copiii din Republica Moldova, care trebuie să meargă la școală și la grădiniță, știind că așa răufăcători se plimbă liber prin țară.