Șocant! Un copilaș a murit în timpul slujbei de botez

Șocant! Un copilaș a murit în timpul slujbei de botez

-
//
18.09.2017

Avea doar o lună și a murit în timpul slujbei de botez. Este vorba despre un băiețel din Iași, care a făcut stop cardio-respirator în momentul în care era scăldat în cristelniță.

Șocant! Un copilaș a murit în timpul slujbei de botez

Tragedia a avut loc sâmbătă, în jurul orei 17:00, în localitatea Curături din comuna Ciurea.

Oamenii au sunat de urgență la 112, iar un echipaj de la Ambulanță cu medic a pornit spre locul în care se desfășura slujba. Părinții micuțului au pornit cu acesta înainte și s-au întâlnit cu salvatorii pe drum.

Imediat au început manevrele de resuscitare care au continuat la spitalul "Sfânta Maria" din Iași, dar, din nefericire, fără succes.

"Bebelușul prezenta cianoză, fără puls, fără respirație, s-au început manevrele de resuscitare, a fost intubat și ventilat mecanic", a precizat Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al SAJ.

Se pare că micuțul a fost scos din cristelniță și dat în brațele nașilor. În momentul în care acesta ar fi trebuit să primească Sfânta Împărtășanie s-a observat că nu mai respira.

"Este prima oară când ne confruntăm cu un astfel de caz. Nu știm care pot fi cauzele decesului. Răspunsul îl vor da cei de la Medicină Legală", a precizat dr. Tamara Solange Roșu, medic șef la UPU din cadrul Spitalului "Sfânta Maria".

Potrivit datelor adunate de polițiști, bebelușul de o lună ar fi plâns încă dinainte de a intra în Biserică, din acest motiv părinții hrănindu-l cu lapte. Copilul a continuat să plângă și în timpul evenimentului religios, cei prezenți la eveniment constatând că acesta se simte rău imediat după ce acesta a fost botezat de către preot. Acesta din urmă ar fi fost cel care a început manevrele de resuscitare, în Biserică, înainte de intervenția medicilor.

„În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei și, în funcție de rezultate, se vor dispune măsurile legale”, ne-a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Iași.

Rezultatele ce urmează a fi furnizate de către Institutul de Medicină Legală vor releva care au fost condițiile în care a decedat bebelușul.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

*Poza simbol