Cine își asumă responsabilitatea pentru copii atunci când aceștia se află la școală? Profesorii sau părinții? Dacă profesorii sunt cei care poartă responsabilitatea, cum ar trebui ei să rezolve conflictele apărute între copii? Ei ar trebui să le explice copiilor ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă.
Situația în care a intervenit această mamă a avut loc într-o școală obișnuită. Un coleg de clasă i-a rupt fetei ei sutienul. Fata nu a tolerat această acțiune a colegului ei și l-a lovit de două ori peste față. Conducerea școlii a sunat-o imediat pe mama fetei.
Mama fetei lucra în calitate de asistentă medicală. Profesorul i-a povestit toată situația în care s-a pomenit fiica ei. Femeia a venit la școală. Băiatul era plin de sânge pe față. Se afla în biroul directorului împreună cu părinții săi!
Mama fetei întârziase foarte mult timp. A încercat să se scuze și și-a motivat întârzierea:
“-Îmi cer scuze că am întârziat. Avem mulți pacienți la spital. Am avut de făcut peste 40 de cusături unui copil după ce mama sa l-a bătut cu o găleată metalică. Mai apoi a trebuit să explic polițiștilor acest caz.”
Când a auzit-o, directorul s-a înroșit și încerca să-și ascundă jena. El a început să povestească cum s-a produs incidentul în care a fost implicată fiica femeii. I-a povestit cum băiatul i-a rupt fetei ei sutienul, a fugit cu el pe coridorul școlii și cum fata ei l-a lovit peste față, provocându-i însângerări.
Atunci mama fetei l-a întrebat:
“-Am înțeles. Ce mă sfătuiți să fac? Să depun o cerere în acest sens? Pentru hărțuire sexuală?”
Ceilalți participanți au rămas șocați, nu le venea să creadă că mama fetei vorbește despre agresiune sexuală. A intervenit profesorul:
“-Acest caz nu e chiar atât de grav. Nu există nicio tragedie, putem sta liniștiți.”
Mama fetei a încercat să explice faptul că fata ei s-a apărat de intențiile sexuale ale acestui băiat. Chiar dacă el nu le-a afișat în mod public sau nu le-a vorbit direct, ele existau.
Mama băiatului a început să plângă. Tatăl elevului era foarte supărat. Toți se aflau într-o situație incomodă.
Mama fetei a atenționat conducerea școlii că va depune o plângere la autorități. Iar băiatului, ea i-a transmis să fie mai liniștit, deoarece ar putea fi arestat cercetat pentru hărțuire sexuală, o infracțiune destul de gravă.
Femeia a depus o astfel de cerere către Oficiul pentru Monitorizarea Școlilor. Cei de acolo au rămas șocați și l-au contactat imediat pe director. Acesta s-a ales cu mustrare. Fata a fost ulterior transferată în altă clasă.
Ține minte. O mamă își va proteja întotdeauna copilul ei. Nu tăcea niciodată, protejează-ți copilul tău. Nimeni în afară de tine nu va avea grijă de el.