mamaplus

Primul Centru regional de asistență a copiilor victime ale infracțiunilor a fost inaugurat la Bălți

-
//
20.05.2022

Centru regional de asistență a copiilor victime ale infracțiunilor va oferi servicii copiilor din municipiul Bălți și 11 raioane din nordul țării. La eveniment a fost prezentă prim-ministra Natalia Gavrilița și mai mulți reprezentanți ai Cabinetului de miniștri, se arată într-un comunicat lansat astăzi de Guvern.

Centrul regional va oferi asistență în procesul de colectare a probelor în cauzele penale privind infracțiunile cu caracter sexual, traficul de copii sau în cazurile de violență în familie.  În cadrul instituției vor activa psihologi, juriști, lucrători medicali, asistenți sociali, precum și judecătorii de instrucție, procurorii, polițiștii, medicii legiști, alți specialiști abilitați să participe la examinarea cauzelor penale privind copiii victime ale infracțiunilor. 

Astfel, minorii vor beneficia de asistență complexă, cum ar fi audierea în condiții speciale, examinarea și expertiza medico-legală, asistența psihologică – sub același acoperiș, într-un mediu sigur și prietenos. 

 Scopul serviciului este să prevină retraumatizarea minorilor în timpul examinării legale și să le ofere asistență coordonată, bazată pe colaborarea dintre mai multe instituții.

 Potrivit președintei CNPAC, Dnei Daniela Sîmboteanu, ”deschiderea Centrului reprezintă o operaționalizare reușită a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului. În cazurile când a fost lezat dreptul la protecție, iar copilul este nevoit să contacteze cu sistemul de justiție este prioritar să fie luate în considerare interesele superioare ale acestuia, la toate etapele de investigație și acest lucru este posibil să fie realizat eficient doar în cadrul centrului de tip Barnahus”.

Pe parcursul anului 2021, în Republica Moldova s-au înregistrat 374 de cazuri, în care copiii au devenit victime a infracțiunilor cu caracter sexual.