O mamă eroină cu cinci copii din Ucraina refugiată la Căplani, raionul Ștefan Vodă, spune că R. Moldova i-a oferit tot sprijinul și liniștea de care avea nevoie.
Copiii au fost instituționalizați la școală și grădiniță, ea fiind încadrată în câmpul muncii, iar societatea moldovenească le-a oferit tot sprijinul. Spune că măsurile de sprijin oferite de țara noastră sunt binevenite și că niciodată nu a așteptat ceva gratuit. Acum speră ca în țara unde îi este soțul și unde a dat naștere copiilor să se instaureze pacea, iar într-o zi să revină în casa pe care și-o procurase înainte de război, transmite studio-l.online.
Împreună cu cei cinci copii ai săi, Lena Cotoroba din regiunea Odesa a ajuns în satul Căplani din raionul Ștefan Vodă, în martie 2022. Nu a vrut să-și traumatizeze copiii, spune femeia, care întreaga viață a luptat pentru liniștea pruncilor.
În Moldova o aștepta casa părintească în care nu mai locuia nimeni de câțiva ani, iar soțul, deși avea dreptul să părăsească teritoriul Ucrainei, a decis să rămână la baștină.
Moldova i-a oferit tot sprijinul, spune mama eroină, care afirmă că imediat zeci de oameni i-au întins ajutor. A beneficiat de produse alimentare, haine și produse de igienă, dar și vouchere alimentare.
Dorul de casa pe care și-a cumpărat-o împreună cu soțul în Ucraina nu îi dă pace, iar copiii o tot întreabă când se va termina războiul.
Pentru a asigura ca protecţia, siguranţa şi asistenţa să fie oferite în continuare refugiaţilor şi societăţii Republicii Moldova, anul curent, 73 de parteneri din Republica Moldova și-au unit eforturile într-o coaliţie largă de parteneri umanitari.
Scopul acestei coaliții este de a oferi sprijin coordonat eforturilor conduse de Guvern, pentru a salva vieţile şi a răspunde nevoilor de protecţie ale refugiaţilor şi ale celor care au fugit de războiul din Ucraina. Acest plan a fost realizat sub auspiciile Forumului de Coordonare pentru Refugiați (RCF), coprezidat de Guvern și UNHCR împreună cu familia ONU și partenerii umanitari.
În 2022, 42 de parteneri guvernamentali și umanitari și-au unit eforturile pentru a oferi servicii de protecție și asistență umanitară pe diferite sectoare refugiaților din Ucraina.
Începând cu 24 februarie 2022, peste 775.000 de refugiați au intrat în Republica Moldova și aproape 110.000, inclusiv cetățeni ai țărilor terțe veniți din Ucraina, se află în prezent în țară, necesitând sprijin și soluții pe termen mediu și lung.