mamaplus

O mamă și-a strâns la piept bebelușul mort, apoi și-a dat acordul să-i fie donate organele

-
//
20.07.2020

Intervenție chirurgicală istorică în România. Un băiat de 14 ani din judeţul Bacău, cu afecţiuni renale grave, va duce o viaţă normală după ce părinţii unui copil în vârstă de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un spital din Cluj au fost de acord să doneze organele.

Operaţia reprezintă o premieră medicală pentru România, deoarece este vorba de cel mai mic donator în moarte cerebrală înregistrat până acum în țara vecină. Pentru salvarea băiatului de 14 ani, medicii şi pediatrii din Iaşi au stat, duminică, mai mihai stratila bine de şapte ore în blocul operator.

Părinții bebelușului aflat în moarte cerebrală au vrut să-i doneze organele

După ce bebeluşul a intrat în moarte cerebrală, părinţii au găsit puterea necesară de a trece peste această dramă şi au fost de acord să aducă o rază de speranţă în viaţa altor persoane aflate în suferinţă şi să îi ajute să aibă o şansă la o viaţă mai bună.

"Este o intervenţie deosebită, o intervenţie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tânăr, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică. Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie. În contextul acestei boli renale şi cu alte afecţiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemaţi pentru evaluare imunologică a fost cel mai potrivit pentru a face această intervenţie. Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui", a declarat conf.univ.dr Ionuţ Nistor.

La nici 24 de ore de la efectuarea transplantului renal, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal, se declară a fi fericită.

"Să ştiţi că am avut tot timpul speranţa în suflet. Tot timpul am avut speranţa că poate odată şi odată sună telefonul şi pentru noi. A mai sunat de câteva ori, dar nu a fost atunci momentul. O dată am fost chemaţi la Cluj, şi încă de două ori aici, la Iaşi", a declarat mama copilului beneficiar.