mamaplus

O mamă, nemulțumită de mâncarea din spital. Reacția Alei Nemerenco

-
//
09.03.2023

Scandal în jurul maternității din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” din Chișinău. O tânără a publicat pe rețelele de socializare câteva fotografii și un mesaj despre mâncarea dezgustătoare din instituție.

mamaplus

Aceasta ar fi fost internată acolo acum câteva luni, însă despre condițiile din instituție a scris abia ieri, în contextul Zilei Internaționale a Femeii, transmite Realitatea.md.

Pe Facebook ea a scris că „se gătește atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde, în speranța că data viitoare va fi ceva mai bun. Se întorc în salon ṣi mănâncă covrigi”.

Tânăra cere implicarea autorităților pentru a schimba situația din spital.

„Voi crede în sinceritatea felicitărilor voastre de 8 Martie, stimate autorități, când veți servi măcar în maternități mese normale. De trei luni îmi stă în fața ochilor această imagine. E „mâncarea” oferită la Maternitatea nr. 1 de pe viaduct. Instituție medicală din Capitală. Niște „paste” răsfierte ṣi o „pârjoală” din copite ṣi mațe. Terciuri răsfierte, să tragă cât trebuie la cântar, borṣ sau soleancă cu miros greu de descris, nici un fir de muṣchi de carne. Se găteṣte atât de prost, din produse atât de rele, încât femeile deseori preferă să rămână flămânde, în speranța că data viitoare va fi ceva mai bun. Se întorc în salon ṣi mănâncă covrigi. Foarte multă mâncare ajunge de fapt la coṣul de gunoi. Dar sunt convinsă că în rapoarte e totul ok. Cât timp am fost internată nu am văzut să se ofere măcar o felie de măr, salată sau legume coapte. Țară agrară. Am fost curioasă să văd dacă vor face o excepție de Crăciun. Nu au făcut. V-ați mirat că plăcintele cu brânză nu au văzut brânză în ele? Să vedeți ce budincă cu brânză se serveşte acolo! Am luat ṣi eu să mănânc odată. Că na, cum poți strica o budincă? Poți! „Brânza” ceea era de fapt cauciuc. Am planificat să nasc ṣi eu la privat, dar nu a mers. La „Numărul 1” am petrecut mult timp, o experiență care nu numai că m-a adus cu picioarele pe pământ, ci mi le-a „priponit” acolo. Eu personal am avut noroc de soț, care timp de o lună a gătit noaptea ṣi îmi aducea mâncare la 6-7 dimineața, ca să evite ambuteiajele. Dar nu fiecare familie are asemenea posibilitate ṣi nici nu e normal să fie aṣa, odată ce suntem obligați să plătim pentru asigurarea medicală. În tot acest timp nu înțeleg cum un popor care se declară ospitalier îṣi tratează femeile în asemenea hal. Nu cred că nu aveți bani! Nu aveți empatie”, a scris femeia.

În comentarii au mai fost publicate și alte fotografii de către femei care au fost internate în această instituție.

Ulterior, pe Facebook, a reacționat și ministra Sănătății, Ala Nemerenco, care a arătat cu degetul spre Primăria municipiului Chișinău.

„Iv Ceban, dle Primar general, vă rog să vă implicați în cazul relatat deoarece instituția este subordonată orașului. Este inadmisibilă o așa alimentare într-o maternitate! Și mai puneți la muncă Direcția Generală Asistență Medicală și Socială că se ocupă cu ce dorește, numai nu cu ce trebuie. Comunic că ne-am sesizat și vom iniția verificări. Ministerul Sănătății în comun cu Guvernul SUA în calitate de donator și UNFPA asigură cu echipament modern în sumă de milioane de euro toate maternitățile și instituțiile nu sunt în stare împreună cu fondatorul să asigure o alimentație adecvată?”, scrie ministra Sănătății.

Până la publicarea știrii, Primăria municipiului Chișinău nu a venit cu un comentariu în acest sens.