mamaplus

O fetiță de 3 ani nu și-a văzut părinții timp de 6 luni din cauza pandemiei

-
//
24.07.2020

Au curs multe lacrimi pe aeroportul din Tel Aviv. O fetiță în vârstă de 3 ani și-a revăzut în sfârșit părinții, după o așteptare de șase luni, scrie La Repubblica.

”Mama, mama!”, a strigat fetița, înainte să se arunce în brațele ei. Melaniya a stat blocată în Ucraina o jumătate de an din cauza pandemiei de coronavirus. Ea a călătorit alături de bunică, în ianuarie.

”I-am explicat că avioanele s-au îmbolnăvit, că nu are cum să se întoarcă acasă pentru că toată lumea e bolnavă”, a povestit emoționată mama fetiței. În toată această perioadă, au ținut legătura prin intermediul apelurilor video pe diverse rețele sociale.

Părinții sunt originari din Ucraina, dar s-au stabilit în Israel, țară care a impus măsuri dure pe durata pandemiei. Pentru că bunica nu are cetățenie, nu i s-ar fi permis să călătorească alături de fetiță. Iar părinții ar fi trebuit să stea de două ori în carantină și ar fi riscat să își piardă locurile de muncă.

După relaxarea măsurilor, compania Israir a acceptat ca Melaniya să călătorească fără să fie însoțită, iar familia a fost din nou reunită.