mamaplus

O fetiță cu autism sever face progrese uimitoare datorită delfinilor!

-
//
07.01.2020

O fetiță din județul Gorj, România, suferă de cea mai gravă forma de autism, însă după terapia cu delfini pe care a urmat-o în Mexic, a făcut progrese uimitoare.

Fetița a fost de trei ori la centrul de recuperare pentru a face terapie cu delfini. Progresele pe care le-a făcut micuța Anastasia, în vârstă de 8 ani sunt evidente, ceea ce a încurajat-o pe mama sa să continue această terapie.

"Am stat cu Anastasia o lună la terapia cu delfini, iar după această perioadă am văzut progrese uimitoare. Fetița a interacționat cu alți copii, a început să se joace ce ei și nu i-a mai împins.

Mai mult, Anastasia a socializat cu alte persoane, a fost de acord să intre în bazin cu alți terapeuți și a fost pentru prima dată când a acceptat să înoate cu delfinii. Cel mai uimitor este faptul că e atentă la ce îi spun cei din jur. Se vede că fetița mea depune eforturi ca să înțeleagă și să-și depășească totuși condiția pe care o are în momentul de față. Semnele sunt îmbucurătoare și ne dau speranța că putem lupta în continuare," a mărturisit mama fetiței.

În ce constă terapia

Terapia se bazează pe sunetele emise de delfini, care sunt percepute de corpul persoanei bolnave, așezată într-un bazin cu apă în apropierea mamiferelor marine. Femeia a împrumutat bani de la bancă pentru a ajunge a treia oară cu fiica sa în Mexic. Costul total s-a ridicat la 5.000 de euro.

Pentru Anastasia urmează o nouă sesiune de terapie cu delfini, însă de data aceasta în Ucraina, unde modul de lucru diferă foarte mult de cel din Mexic.