O femeie a murit, după ce bicicleta cu care se deplasa a fost lovită de un automobil. Accidentul a avut loc ieri-dimineață, în jurul orei 6:20, pe strada Gării din orașul Basarabeasca.
Astfel, potrivit surselor pulsmedia.md din teritoriu, victima s-a dovedit a fi o femeie în vârstă de 70 de ani care se deplasa cu bicicleta pe contrasens când a fost spulberată de un automobil de marca Dacia Logan.
La volanul mașinii se afla un șofer în vârstă de 29 de ani.
La fața locului a fost solicitată intervenția unei ambulanțe, însă din nefericire femeia a murit până la sosirea acesteia, iar echipajul medical nu a putut decât să constate decesul.
Oamenii legii au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili toate circumstanțele, iar șoferul este cercetat penal și riscă ani grei de pușcărie.