mamaplus

Numărul copiilor infectați cu COVID-19 crește în Moldova. Care sunt cele mai afectate raioane

-
//
31.08.2021

Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 în rândul copiilor a înregistrat o creștere de 23,4%, de la 188 la 232 de copii, în perioada 23-29 august (săptămâna a 34-a de la începutul anului), comparativ cu săptămâna precedentă. A crescut și numărul total de cazuri, cu 7%, iar numărul de cazuri în rândul femeilor gravide a scăzut de la 19 la 13 cazuri. În total s-au înregistrat 2.556 cazuri de COVID-19, dintre care 84,1% sunt persoane nevaccinate.

Potrivit unei note a Ministerului Sănătății, media cazurilor din ultimele 14 zile a înregistrat o creștere de 29,8%, de la 272 cazuri în perioada 09-22 august, la 353 cazuri în perioada 16-29 august. Majoritatea pacienților au dezvoltat forme ușoare și asimptomatice (85,6%), fiind urmați de pacienții cu forme medii (7,6%) și forme grave (6,8%).

Pe parcursul săptămânii 34 au fost înregistrate 31 decese, comparativ cu săptămâna 33, când au fost înregistrate 55 decese. Incidența în ultimele 14 zile a constituit 142 cazuri la 100 mii persoane, înregistrând o creștere de 30,3% comparativ cu săptămâna 33 (109 cazuri la 100.000) și dublându-se comparativ cu săptămâna 32 (72 cazuri la 100.000).

Cele mai afectate teritorii administrative sunt raionul Edineț (267 cazuri la 100.000), raionul Leova (251 cazuri la 100.000), raionul Cahul (233 cazuri la 100 mii) și raionul Soroca (227 cazuri la 100.000).

În ultimele 14 zile, a fost stabilită alertă cu cod roșu în 22 de teritorii administrative, dintre care: raioanele Edineț, Leova, Cahul, Soroca, Chișinău, Cimișlia etc.

Acoperirea națională cu o doză de vaccin împotriva COVID-19 este de 21,4%, cu schemă completă – 19,79%. Lucrători medicali vaccinați cu o doză sunt 88,89%, iar lucrători medicali vaccinați cu schemă completă – 87,15%, ceea ce a determinat reducerea morbidității în rândul acestora cu 85%.

Cea mai înaltă rată de vaccinare cu schema completă e înregistrată în mun. Chișinău – 30%, raionul Soroca – 22%, raionul Dubăsari – 22%, raionul Orhei - 21%. În același timp, cea mai redusă acoperire vaccinală din țară între 11% şi 14%, se atestă în raioanele Leova, Sângerei și UTA Găgăuzia. O rată mică de acoperire vaccinală este atestată și în rândul populației cu vârsta cuprinsă între 18 și 29 de ani.

De la începutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, au fost înregistrate mai bine de 1.400 de reacții adverse, dintre care 92,5% forme ușoare, 7,5% forme moderate, iar forme severe nu au fost înregistrate. MSMPS menționează că vaccinarea împotriva COVID-19 previne formele grave și decesele provocate de infecția COVID-19.