mamaplus

”Nu pot să fac copii un an. Medicii spun că s-ar putea să mor” – o artistă din România face dezvăluiri șocante

-
//
20.08.2021

Cântăreața Alexandra Stan s-a căsătorit recent cu Emanuel, iar la scurt timp după ce s-a aflat că cei doi au făcut pasul cel mare, s-a spus că artista ar fi însărcinată. În realitate, lucrurile stau altfel, iar interpreta a vorbit pentru prima oară despre problemele cu care se confruntă.

„Eu am fost la doctor și mi-a spus doctorul că nu o să pot să fac copii un an și dacă fac oricum pot să îmi dereglez glanda hipofiză și să fac tumoare. Aș putea să mor dacă aș face asta. Aștept momentul potrivit fără să-mi pun viața în pericol”, a declarat Alexandra Stan, potrivit Spynews.

Alexandra Stan a apărut fără verighetă

Zilele acestea, Alexandra s-a aflat în Turcia, împreună cu o prietenă. Artista a stârnit controverse atunci când a apărut fără verighetă.

„E absurd să dau explicații presei de fiecare dată când îmi dau jos sau pun la loc verigheta. Chiar îmi doresc să păstrez cât mai intimă relația noastră, iar despre Emanuel să nu se mai vorbească în presă, mai ales că nu îi place. Eu sunt acum într-o vacanță în Turcia cu sora mea și aș vrea să mă bucur de ea în continuare”, a declarat Alexandra Stan.