Nick Cannon a devenit tată pentru a opta oară. Fotul soț al cântăreței Mariah Carey a fost alături de iubita lui, modelul Bre Tiesi, la naștere. Este primul copil al vedetei de televiziune cu bruneta.
Modelul Bre Tiesi a anunțat nașterea primului ei copil și al optulea pentru Nick Cannon. Fostul soț al cântăreței Mariah Carey a devenit tată din nou și i-a fost alături iubitei lui, alegerea ei fiind să aducă pe lume copilul acasă.
"Am reușit. O naștere naturală acasă, fără medicamente. A fost o experiență care mi-a împins limitele, m-a trezit și mi-a dat putere. Nu pot să mulțumesc suficient echipei mele pentru că mi-au adus copilul în siguranță. Experiența asta m-a schimbat pentru totdeauna și nu puteam să cer un partener mai minunat și care să mă susțină mai mult. Tati a fost acolo pentru noi ... nu puteam s-o fac fără tine.”, a scris Bre Tiesi într-o postare în care a inclus poze de la naștere.