Moldovenii au început deja să-și cumpere bilete de odihnă pentru vacanța de vară.
Reprezentanții agențiilor de turism au declarat pentru Radio Moldova că în această perioadă cetățenii optează pentru concedii la mare și alte zone de agrement. În topul preferințelor sunt Egiptul și România. În același timp, agenții din domeniu mai spun că, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, a crescut cu 15 la sută cererea pentru diferite destinații turistice.
Au rămas mai puțin de patru luni până la începutul verii, și chiar din aceste zile, mai mulți moldoveni se gândesc unde se vor odihni în perioada estivală. Potrivit acestora, România, Grecia, Turcia și Egipt sunt destinațiile preferate. Unii însă nu și-au planificat deocamdată vacanța și urmează să decidă când vor pleca în concediu.
„Vara asta intenționăm să plecăm în Egipt sau Grecia. Cu părere de rău, am pleca și în Ucraina, dar cunoaștem cu toții situația.”
„Deocamdată nu avem niciun plan. Când o să apară o să vedem.”
„Nu am hotărât încă unde, cred că undeva prin țările nordice să ne vizităm rudele.”
Alți oameni spun că, din lipsă de bani, preferă să se odihnească în Republica Moldova și să valorifice patrimoniul național.
„Aici, în R. Moldova, noi vom vizita multe catedrale și locuri istorice.
Agențiile de turism susțin că în prezent se înregistrează o cerere sporită pentru vacanțe, deoarece este luna ofertelor și biletele de odihnă sunt mai ieftine. În premieră, turiștii pot opta pentru croaziere și destinații noi, precum Zanzibar, Sri Lanka sau Dubai, afirmă Stanislav Madar, un agent de turism.
„Prima destinație este Egiptul, unde este plajă, al doilea loc este România, urmat de Turcia unde se rezervă pe vară, Bulgaria, și a cincea destinație este Zanzibar, unde este loc exotic.”
Stanislav Madar a mai adăugat că, dacă anterior mulți moldoveni preferau să se odihnească la Odesa, acum aceștia se orientează spre nordul Ucrainei, în regiunea Cernăuți. Potrivit agențiilor de turism, prețul unei vacanțe în Turcia sau Egipt începe de la 300 de euro și poate ajunge la câteva mii de euro, în funcție de sejur și tipul de hotel.