Cartea de bucate a Natei Albot devine tot mai cunoscută în întreaga lume. Recent, jurnalista a primit vestea că „Moldova din bucătăria mamei mele” va fi premiată în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor „Gourmand World Cookbook Awards”.
Aceasta va primi titlul de cea mai bună carte din categoria „Bucătărie din Europa de Est”.
Pentru a-și lua premiul, Nata Albot va trebui să meargă în China, acolo unde va avea loc decernarea. Evenimentul va avea loc pe 28 mai și va aduna invitați din 57 de țări.
Cartea Natei Albot a văzut lumina tiparului în 2015, iar de atunci sute sau chiar mii de gospodine se inspiră din rețetele fostei prezentatoare TV.
“Oricât de ciudat ar părea, această carte de rețete de la mama s-a născut doar atunci când m-am mutat peste ocean, departe de familia mea. Neavând la Montreal nici un ajutor în bucătărie, m-am pomenit copleșită de grijile gătitului și căutatului de rețete, care ne făceau dorul de casă mai ușr de suportat. Sugestia a venit de la noua mea prietenă Lidia Barreiros, o fotografă din Brazilia, stabilită de mai mulți ani la Montreal.
Văzând pe pagina mea de Facebook poze cu mâncarea pe care o gătesc, Lidia mi-a sugerat să încercăm o colaborare. Nu știam cât de greu și anevoios va fi. Știam doar un singur lucru despre această primă carte a mea: voi aduna în ea ce am mâncat mai gustos făcut de mămica mea și voi avea grijă să arăt asta prin cele mai frumoase poze care s-au făcut vreodată cu mâncarea din Moldova.”, a declarat Nata Albot atunci când a lansat cartea.
Sursa: Mamaplus.MD