Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu scarlatină este în creştere. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, în primele trei luni ale anului curent, în ţară, au fost înregistraţi peste 700 de bolnavi cu această maladie, cu 200 mai mulţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 98 la sută dintre cazuri sunt depistate la copii, iar cei mai mulţi bolnavi sunt din Chişinău, Floreşti şi Bălţi.
De la începutul anului, la spitalul clinic municipal de boli contagioase pentru copii, din Capitală, s-au adresat după ajutor 56 de pacienţi. La moment sunt internaţi nouă copii infectaţi cu această maladie. Medicii spun că în acest sezon, riscul de îmbolnăvire cu scarlatină este mai mare.
„Este o boală contagioasă specifică copilăriei, dar se întâlneşte şi la vârsta şcolarului şi adolescentului. Boala are o sezonalitate de iarnă, primăvară, toamnă. Se manifestă prin stare de rău general, prin semne de intoxicaţie, prin febră, prin apariţia angii şi apariţia unei erupţii la nivelul pielii şi nişte modificări specifice la nivelul mucoasei bucale”, spune Diana Vlad, medic infecţionist, Spitalul clinic municipal de boli contagioase pentru copii.
Cei de la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică spun că, în acest an, majoritatea bolnavilor s-au adresat la timp la medic, astfel, infecţia nu a fost răspândită. Singurul caz unde situaţia a scăpat de sub control este la o grădiniţă din sectorul Botanica al Capitalei. Acolo, acum câteva zile, un copil, infectat cu scarlatină, a răspândit boala la alţi şapte.
Potrivit medicilor, cei mai predispuși spre îmbolnăvire cu scarlatină sunt copiii de 3-10 ani.
„Aceste cazuri se depistează mai mult în colectivităţi unde are loc contactul cu copii bolnavi de scarlatină sau cu purtătorii de această bacterie. Din păcate pentru scarlatină nu există un vaccin ca metodă de profilaxie. Trebuie respectate măsurile de igientă, evitarea copiilor bolnavi”, a declarat Veceslav Guţu, medic epidemiolog, Agenția Națională pentru Sănătate Publică.
Ca și alte boli contagioase ale copilăriei, de scarlatină poți fi bolnav o singură dată, pentru că se formează imunitatea antitoxică care este pentru toată viața.
Sursa: publika.md