Numărul elevilor care vor păși pragul școlii în toamna acestui an a scăzut semnificativ. Dacă în anul 2015 au fost înregistrați 35 de mii de elevi, în acest an, potrivit Ministerului Educației, cifra aproximativă este de 31 de mii. În municipiul Chișinău circa 8000 de elevi vor merge la școală, iar în locul acestora în grădinițe vor fi primiți 7500 de preşcolari. Dacă în anii trecuți existau numeroase situaţii negative la înscrierea în școli și grădinițe, în acest an acestea s-au diminuat, însă persistă vechea problemă, taxa ilegală recunoscută și de către autorități.
Numărul elevilor care merg în clasa I scade de la an la an. Dacă în multe localități din republică există doar câte o clasa de-a I-a, unde se înregistrează cel mult 14 elevi, în Chișinău sunt câte cinci copii pe un singur loc. Și în acest an vor fi admiși doar copiii care au deja şapte ani împliniți, părinții ai căror copii sunt mai mici de şapte ani o pot face doar în turul doi, fiind ulterior primiţi în instituțiile de învățământ care vor dispune de locuri libere. „Nu avem încă o cifră exactă, dar se așteaptă circa 31 de mii de copii. Dintre aceștia, 3.500 de copii (de etnie rusă, găgăuză, evrei ș.a) vor fi admiși la instituțiile de învățământ cu predare în limba rusă”, ne-a declarat şeful Direcției învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Educației, Valentin Crudu.
Acesta a menționat că părinții care muncesc în capitală, dar nu au viză de reședință își pot înscrie copiii la școli și grădinițe prezentând o dovadă de la locul de muncă sau dovada că închiriază spațiu locativ. În plus, din acest an elevii claselor I–IX nu vor plăti pentru chiria manualelor. „Din toamnă, taxele pentru chiria manualelor le revin statului. Dacă până acum Ministerul Educației cheltuia circa 15 milioane de lei pentru manualele claselor primare, acum ne mai revin încă 21 de milioane pentru manualele claselor gimnaziale”, menționează Crudu. Până acum elevii claselor 5–9 achitau pentru chiria manualelor o sumă ce varia între 70 și 120 de lei.
Și la grădinițe vor merge mai puțini copii
Conform Ministerului Educației, nu se cunoaște deocamdată numărul copiilor care vor merge pentru prima oara la grădiniță, însă Valentin Crudu a specificat că cifra s-a înjumătățit. În municipiul Chișinău 8000 de copii vor merge în clasa I, iar 7500 – la grădinițe. Șefa interimară a Secției serviciu management preșcolar din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Angela Monacu, ne-a comunicat că numărul copiilor înscriși la grădinițe poate să se mărească, deoarece se preconizează deschiderea unor grupe noi. „Până la finele anului 2017 urmează să se deschidă grupe noi în unele sectoare din Chișinău, astfel încă 160-180 de copii vor avea șansa de a frecventa grădinița”, spune Monacu. Cele mai solicitate grădinițe rămân a fi numerele 46, 210, 227 din sectorul Centru, nr. 216, 40, 153, 142 din sectorul Botanica, nr. 215 din sectorul Buiucani și nr. 32 și 197 de la Ciocana. În majoritatea grădinițelor ca și în anii trecuți grupele sunt aglomerate, peste 30 de copii, ceea ce contravine regulamentului.
Taxele ilegale rămân intangibile
Pentru înscrierea copiilor la școli și licee părinții nu plătesc întotdeauna taxe de intrare, în schimb aceștia spun că pe parcursul anului dau bani pentru diferite fundații, reparații, meditații, plicuri cu „mulțumiri” și altele. Pentru înscrierea la grădinițe taxele au devenit tradiționale. Pentru a înscrie copilul la Grădinița nr. 216 din sectorul Botanica părinții spun că li s-au cerut 3000 de lei, iar la Grădinița nr. 225 din sectorul Ciocana, 3500 de lei, taxă de intrare. „Mi s-au cerut 3600 de lei la Grădinița nr. 225. Dar, fetelor, fugiți de această instituție, e mare bătaie de joc acolo”, ne spune un părinte. „Noi am achitat taxa de 400 de lei, directoarea menționând că e taxă de stat”, spune un alt părinte.
Conform unui sondaj anonim realizat de către „Grupul părinţilor solidari”, Grădiniţa nr. 225 din sectorul Ciocana este cea mai scumpă instituţie preşcolară publică. Taxa de intrare la această grădiniţă porneşte de la 2.000 de lei şi poate ajunge până 4.500 de lei. Taxele ilegale care se colectează în instituțiile de învățământ din RM nu sunt un secret pentru organele responsabile de educație. „Da, taxele ilegale există și nu ascundem acest lucru, dar ele sunt benevole”, menționează şefa interimară a Secției serviciu management preșcolar din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Angela Monacu. Şi aceasta în pofida faptului că în martie 2016 a apărut noul Cod de Etică al cadrului didactic care interzice colectarea diferitor taxe în instituțiile de învățământ.
La Centrul Național Anticorupție au fost depuse plângeri referitor la taxele ilegale, cu dovezi video, audio, foto, însă persoanele vinovate și-au dat demisia și s-au angajat ulterior în alte instituții de învățământ, ca în cazul învățătoarei de clasele primare, Angelina Ceapă de la Liceul Teoretic „Mihai Viteazu” din capitală, care cerea câte 700 lei pentru meditații. Majoritatea directorilor instituțiilor de învățământ și chiar cei de la direcțiile de învățământ manipulează prin diferite metode părinții, convingându-i că banii ilegali pe care îi donează „benevol” sunt pentru binele copiilor lor.
Sursa: jc.md