La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!

La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!

-
//
03.12.2015

În acest an, la Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine cu dansuri, concerte de muzică clasică și ușoară, colinde, teatru, activități interactive, cadouri pentru cei mici și o tombolă cu adevărat specială pentru cei mari. Nimeni nu va „scăpa” de atenția Moșului în acest an. Sunteți pregătiți?

La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!

Tradițional, Shopping MallDova dă startul sărbătorii cu aprinderea luminițelor pe bradul de Crăciun, eveniment care va avea loc pe data de 5 decembrie și care va fermeca deopotrivă copiii și adulții.

Lansarea oficială a programului de Crăciun la Shopping MallDova vine cu multe surprize, concursuri, iar FasTracKids vor prezenta o scenetă cu personaje de poveste. Distracția va continua cu un spectacol de Crăciun organizat și susținut de Adrian Ursu în complicitate cu partenera sa de scenă Bety, precum și cu Mihai Ungureanu, prietenii de la corul „Cantabile”, colindători și dansatori.

Începând cu data de 6 decembrie și până la sfârșitul lunii, Moş Crăciun va sta în tronul său, iar copilaşii vor putea veni să-l colinde, să recite poezii şi să primească dulciuri. Mai mult decât atât, până pe 25 decembrie, o cutie poştală fermecată va fi plasată la parterul mall-lui, unde copilaşii vor putea pune scrisorile pentru Moş Crăciun, iar cele mai emoţionante şi înduioşătoare dorinţe vor fi îndeplinite.

În perioada 4-27 decembrie, micuții vor putea participa la ateliere de creație, unde vor învăţa să confecţioneze felicitări de Crăciun, decoraţiuni pentru brad şi jucării. În fiecare sâmbătă, de la 18.00, ei vor avea parte de un program interactiv special de la FasTracKids, iar în fiecare duminică, la aceeași oră, ei vor fi așteptați de teatrul de păpuși „Licurici” cu spectacolele: „Elefănţelul curios”, „Câinii cu colaci în coadă”, „Fata babei și fata moșneagului”, „Omuleţii de zăpadă”.

La Shopping MallDova, Crăciunul vine în forță și vizitatorii vor simți zilnic cum se apropie marea sărbătoare. De pe 18 decembrie, instrumentaliști deghizaţi în costume de Moş Crăciun, vor umbla prin mall şi vor cânta colinde şi melodii de sărbatoare, iar pe 23 decembrie, vizitatorii vor avea parte de un concert festiv de la Orchestra Armata Salvării.

Iar în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, încântătoarea Tania Cerga acompaniată de tinerii talentați de la Chişinău Youth Orchestra, conduşi de dirijorul Andriano Mariano, vor prezenta publicului din mall un program de sărbătoare cu balade și colinde, într-o atmosfera caldă de Crăciun.

Pe 27 decembrie, sărbătoarea va culmina pentru micuți cu o zi de neuitat - Carnavalul de Crăciun, cu muzică, dansuri, jocuri, concursuri de cântece și poezii și nenumărate cadouri de la Moș Crăciun, care îi vor încărca pe copii cu energie festivă și voie bună pentru întregul an care vine.

La Shopping MallDova, Moșul nu uită nici de cei mari - Crăciunul vine peste toți! Astfel, vizitatorii care vor face cumpărături în sumă de minim 300 de lei în perioada 5 decembrie - 5 ianuarie, vor participa la Marea Tombolă din 5 ianuarie, având șansa să câștige:

  • 5 ceasuri de mână „Candino”;
  • 5 vouchere valorice pentru cumpărături în Shopping MallDova în valoare de 3000 lei;
  • și marele premiu - o maşină Škoda Superb.

În acest an, Crăciunul vine peste tine cu premii, cadouri și multă voie bună la Shopping MallDova! Vezi mai jos programul detaliat al sărbătorilor de Crăciun.

La Shopping MallDova, Crăciunul vine peste tine!