mamaplus

La 4 luni de la nașterea băiețelului lor, Jason Derulo și Jena Frumes s-au despărțit

-
//
27.09.2021

Vestea că Jason Derulo și Jena Frumes nu mai formează un cuplu a fost un adevărat șoc pentru fanii celor doi, mai ales fiindcă în urmă cu patru luni aceștia au devenit părinți. Anunțul a fost făcut chiar de către artist, care a scris următorul mesaj pe contul său de Twitter.

„Eu și Jena am decis să o luăm pe drumuri separate. E o mamă minunată, dar am simțit că dacă vom fi departe unul de celălalt, vom putea deveni cea mai bună versiune a noastră și cei mai buni părinți. Vă rog, respectați-ne intimitatea în această perioadă”, a scris Jason.

Doar cu o zi înainte ca Derulo să facă marele anunț, Jena a postat pe contul său de Instagram un mesaj în care îi ura la mulți ani cântărețului și în care mărturisea cât de mult îl iubește. 

„Sunt binecuvântată să îmi împart ziua de naștere cu iubitul meu. Ești cel mai frumos, muncitor, talentat, amuzant, iubitor om. Mă împlinești cu adevărat și sunt atât de recunoscătoare pentru iubirea pe care ne-o purtăm. Tu și copilul nostru m-ați făcut cea mai fericită fată din lume. Știu că sunt dură, dar tu mă faci blândă și mă ajuți să mă accept așa cum sunt și îți sunt veșnic recunoscătoare pentru asta. Te iubesc extrem de mult, pentru totdeauna.” La scurt timp însă, Frumes a șters postarea.

Derulo a anunțat public nașterea băiețelului său în luna mai, dezvăluind, totodată, și numele acestuia: „Cea mai fericită zi din viața mea, când l-am adus pe băiețelul nostru (Jason King Derulo) acasă. E atât de norocos să aibă ca mamă o eroină atât de puternică și iubitoare @jenafrumes.”

Și Jena Frumes a scris la momentul respectiv un mesaj emoționant, declarând că: „Viața are acum mult mai mult sens și sunt atât de recunoscătoare. Sunt atât de îndrăgostită de acest băiețel, este tot ce nu am știut niciodată că îmi trebuie.”