mamaplus

Kaufland lansează o nouă campanie Animaterra 3 Lumea Basmelor

0
//
03.06.2020

Astăzi, 3 iunie 2020, Kaufland Moldova lansează o nouă campanie de poveste - Animaterra 3 Lumea Basmelor. Creatorii seriei Animaterra de la Kaufland introduc o poveste 100% din spațiul românesc, printr-o reintepretare modernă a personajelor din basmele cu care mulți dintre noi am crescut.

Așadar, în perioada 3 iunie – 14 iulie 2020, cei care vizitează magazinele Kaufland vor primi la fiecare 200 de lei cheltuiți un set de 2 cartonașe cu eroii din Animaterra.

Astfel, în Lumea Basmelor creată de Kaufland, ne întâlnim cu Făt-Frumos, Zmeul, Sânzienele și mulți alți eroi ilustrați modern de artiști români, reprezentând valori pe care cei mici le pot însuși prin intermediul personajelor din povești.

Campania Animaterra Lumea Basmelor îi îndeamnă pe copii să își scrie propria poveste, lăsând un final deschis, ca fiecare să își poată alege deznodământul, cu eroii lui preferați. De asemenea, ca la fiecare ediție de Animaterra, creatorii și-au propus trei lucruri:

  • să îi învețe ceva important pe cei mici, prin intermediul valorilor reprezentate de fiecare personaj;
  • să fie distractiv pentru ei – cu ajutorul boardgame-ului Animaterra 3;
  • să descopere povestea prin intermediul realității augmentate – prin aplicația mobilă Animaterra 3.

Mai mult, la raftul special dedicat Animaterra 3 din Kaufland, vor fi disponibile: albumul de colecție, boardgame-ul Animaterra 3 și 6 figurine, ediție limitată, cu eroii din Lumea Basmelor.

„Prin intermediul acestei ediții Animaterra ne-am dorit să creăm ceva original, 100% Kaufland, prin care cei mici să aibă ocazia să învețe ceva nou, dar și să se distreze prin elementele special create pentru ei. Așa s-a întâmplat și în cazul Animaterra 3 Lumea Basmelor, care s-a născut având în gând, în primul rând, valori umane înrădăcinate în mentalitatea poporului nostru, pe care le-am readus la viață prin intermediul eroilor de poveste. Plecând de la acestea, am creat în jurul lor o întreagă lume de fantezie, care se îmbină în toate elementele campaniei noastre”, spune Alina Golopența, Director Marketing la Kaufland Moldova și România.

Totodată, campania de lansare Animaterra 3 Lumea Basmelor este una integrată, pornind cu spotul TV animat, continuând cu revista săptămânală Kaufland, elementele de vizibilitate din magazine și cu panotaj stradal, dar și cu o componentă puternică de digital, unde aplicația mobilă Animaterra 3 reprezintă un mod de a intra și mai mult în contact cu Lumea Basmelor și eroii săi.

Mai multe detalii din universul Animaterra 3 Lumea Basmelor sunt disponibile pe animaterra.kaufland.md, pe canalele de Social Media Kaufland Moldova și în aplicația Animaterra 3, care poate fi descărcată din App Store sau Google Store (în curând).

Ca parte a grupului Schwarz, Kaufland este unul dintre principalii retaileri de pe piața europeană. Acordăm o atenție deosebită calității, sortimentelor variate de produse proaspete și de calitate, la prețuri avantajoase, în toate țările unde suntem prezenți: în Republica Moldova, Germania, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, România și Bulgaria. Cu o gamă de produse locale de peste 3.000 de articole, ce reprezintă o treime din întregul sortiment din magazin, nu lăsăm nimic de dorit în cele 2 magazine deschise în Republica Moldova.

Adresa: Republica Moldova, Chișinău
Bd. Mircea cel Bătrân, 25/1
Bd. Decebal, 99/2

Telefon: 0800 1 0800

Facebook
Site