Iulia Kovalchuk și Aleksey Chumakov vor deveni părinți

Iulia Kovalchuk și Aleksey Chumakov vor deveni părinți

-
//
03.07.2017

Cei doi interpreți sunt în așteptarea primului lor copil, care va veni pe lume în toamna acestui an. Potrivit prietenilor, Chumakov își petrece tot timpul liber alături de soția sa și încearcă să-i ofere toată grija de care aceasta are nevoie.

Iulia Kovalchuk și Aleksey Chumakov vor deveni părinți

Iulia și Aleksey, care sunt împreună de 10 ani, se pregătesc de venirea pe lume a copilului lor. Interpretul, în vârstă de 36 de ani, și soția sa, în vârstă de 34 de ani, vor avea un nou statul din toamnă.

Până acum, Kovalchuk a ascuns sarcina chiar și de cei mai apropiați prieteni. Artista merge mai rar la petrecerile mondene, iar pentru ședințele foto și filmări, îi roagă pe stiliști să-i aleagă haine mai largi.

“Știu că Iulia este însărcinată și sunt foarte fericită pentru ea”, a declarat Irina Turchinsky pentru starhit.ru.

Iulia Kovalchuk și Aleksey Chumakov vor deveni părinți

În ciuda faptului că este în a 5-a lună de sarcină, interpreta continuă să urce pe scenă, ascunzându-și burtica proeminentă după ținute largi.

Potrivit prietenilor, după ce a aflat de sarcină, Aleksey îi acordă Iuliei și mai multă grijă și atenție.

“Cei doi formează un cuplu armonios, Alex este foarte galant. În plus, are simțul umorului și o face mereu să râdă pe soția sa.  Sigur, acum ea are mai multă grijă de corpul său, petrece mai mult timp acasă și în aer liber, se alimentează corect. Aleksey stă doar lângă ea atunci când se întoarce din turnee.”

Iulia Kovalchuk și Aleksey Chumakov vor deveni părinți

Iulia Kovalchuk și Aleksey Chumakov vor deveni părinți

Sursa: Mamaplus.MD