Un incendiu a izbucnit noaptea trecută într-un apartament de pe strada Vadul lui Vodă, 62, din Chișinău. În timpul misiunii, pompierii au găsit cadavrul unei femei.
Apelul la 112 a fost efectuat la ora 00:40, transmite Știri.md.
Potrivit IGSU, focul a distrus bunurile materiale din interiorul unei odăi de 12 metri pătrați și din antreu. Ulterior, în baie, pompierii au depistat cadavrul proprietarei, o femeie de 58 de ani, care preliminar s-ar fi intoxicat cu fum.
Cauza izbucnirii incendiului și prejudiciul material se stabilesc.
Incendiul a fost lichidat de către efectivele gărzilor Detașamentului Salvatori și Pompieri Ciocana, Centru, Botanica, Râșcani și ale Centrului Republican de Intervenție Operativă.