mamaplus

Horoscopul săptămânii 6-12 iunie 2022: Balanțele ar trebui să-și stăpânească mai bine emoțiile

-
//
06.06.2022

În perioada următoare, nativii ar trebui să găsească un echilibru între viața profesională și cea personală, întrucât va deveni dificil să mai facă față acestei rutine. Este important să facă și unele economii, întrucât risipa nu a fost privită cu ochi buni niciodată. Să vedem în continuare prognoza astrologică pentru fiecare semn zodiacal în parte.

BERBEC: Aveți probleme în cuplu, iar armonia și dragostea au părăsit relația. Asta simțiți. Nu exagerați problemele existente, dar nici nu le negați. Dați la o parte sâmburele geloziei, precum și dorința de a comanda! Încercați să nu vă transformați viața de cuplu într-un joc de dezacord cu persoana iubită. În plus, nu vă fie frică să demonstrați și să arătați partenerului sentimentele voastre, dar nu transformați totul într-un teatru cu un singur actor. Dacă nu ați fost și nu sunteți pregătiți să vă despărțiți sufletul, atunci luați măsuri, faceți ceva nou, aduceți suflu în relația voastră. Puteți astfel să traversați provocările din ultima vreme, iar dacă legătura va supraviețui așa, e clar că veți trăi cea de-a doua lună de miere.

TAUR: Nu este perioada pentru tratamente naturiste care își arată efectele în timp. Mergeți pe ce simțiți și, în paralel, dacă anumite simptome se înrăutățesc, apelați la consult medical. Planul sănătății vă pune la cheltuieli care însă sunt necesare pentru a vă oferi liniștea de care aveți nevoie. Încercați să lăsați grijile deoparte, dar nu fiți complet neglijent cu ce vă deranjează. Mai bine să aveți un răspuns de la un specialist că e vorba de o alarmă falsă. Transformările sunt utile și binevenite, trebuie doar să aveți răbdare și să fiți blânzi cu voi înșivă.

GEMENI: Ar fi bine să vă abțineți de la asumarea de riscuri periculoase, de la sporturi și distracții extreme. Dacă este posibil, nu planificați ori amânați excursiile dincolo de hotarele țării, implicit acele călătorii cu avionul. În familie, continuă șirul de mici dar dese conflicte, pe diverse teme, una mai nesemnificativă ca alta. Pentru a le evita, mai bine ați pleca în vizita la rude sau la prieteni vechi și cu care nu v-ați mai văzut de multă vreme. Se vor ivi însă idei bune ori soluții neașteptate, unele dintre ele din partea amicilor. Pe aceia care au copii, s-ar putea ca reacțiile lor, comportamentul lor, să surprindă. Vă va plăcea să împărtășiți din experiența voastră și din ceea ce știți, dar și ei, copiii, au ceva să vă învețe.

RAC: Vă sporiți șansele de oportunități financiare și de a vă crește confortul personal. Puteți implementa planuri noi, activități despre care ați discutat anterior cu membrii familiei capătă posibilități de materializare și de valorificare. Vi se poate cere un împrumut de către cineva din familie care se confruntă cu o problemă de sănătate. Totuși e indicat să controlați lista de cheltuieli și să reduceți mici costuri. Vă preocupă sectorul bănesc pentru că aici activitatea e continuă, banii vin și pleacă și e nevoie de atenție în a gestiona optim fluxul financiar.

LEU: Relaxați-vă! Ați intrat într-un ritm de muncă destul de solicitant și nu prea știți cum să vă opriți. Ambiția vă este remarcată la locul de muncă, dar acasă, reacțiile familiei nu sunt pe aceeași linie pozitivă. Cei dragi se simt neglijați, vă pot reproșa de manieră directă nemulțumirile față de puținul timp disponibil pentru cămin. De aici, se naște un cerc vicios și apar tensiuni pe care le puteți resimți și în organism. Sfatul corect este să vă aduceți aminte să luați pauză, să petreceți timp de calitate și cu cei dragi care, la urma urmelor, sunt mai importanți decât orice sumă de bani sau funcție.

FECIOARĂ: Nu totul are nevoie de o listă cu avantaje și dezavantaje pentru a lua o hotărâre finală. Câteodată este nevoie de spontaneitate și să vă dați voie să spuneți clar și răspicat dorința reală din interior, fără să vă gândiți prea mult la reacțiile partenerului sau cum ar fi dacă alegeți varianta cealaltă. Este însă important să vă asumați riscurile și să vă calculați pașii. Banii pot veni din mai multe surse, unele poate ceva mai neclare, dar aveți tendința de a-i cheltui pe mofturile voastre sau ale copiilor voștri.

BALANȚĂ: Așteptați-vă la provocări care să vă irite ori pe care să le percepeți ca atac la persoană. Chiar și atunci când ele sunt nedrepte, vă sfătuiesc să nu le dați curs. Nu are sens o complicare de lucruri ori o risipă aiurea de energie. Învățați să vă controlați și să gândiți înainte de a vorbi, cumpănind avantaje și dezavantaje dacă vă ambalați prea tare. Abia din a doua jumătate a săptămânii o să înțelegeți mai clar de ce v-am sfătuit așa. Aveți grijă de voi, de moralitatea voastră, de banii voștri și de aparițiile în public!

SCORPION: E benefic să profitați de lecțiile la care participați, să învățați și să aplicați imediat tehnicile propuse de oamenii pe care îi cunoașteți acum sau care reapar în viața voastră ca profesori. Puteți cheltui suplimentar pentru a avea acces la ședințe individuale cu anumiți maeștri, de a colabora personal cu ei, dar veți rămâne cu amintiri extrem de frumoase, cu o stare de armonie și mulțumire uriașe și cu experiențe pe care nu le veți uita prea repede. Partea negativă a acestei perioade apare de la cei din jur care nu privesc cu ochi buni reușitele de care vă bucurați.

SĂGETĂTOR: Faceți compromisuri. E vorba despre a primi ce aveți nevoie, nu neapărat ce vă doriți. Principiul se aplică în domenii variate, dar cu precădere focusul va fi pe transformările necesare a fi făcute în planul sănătății și al modului cum vă desfășurați munca. Căutați soluții care să vă ușureze sau să eficientizeze munca de la birou. Este momentul să aplicați practic aceste noi obiceiuri, întrucât puteți să ajungeți să fiți forțați să acordați atenție mai mare sănătății.

CAPRICORN: Aveți parte de suport de la persoanele pe care le vedeți ca pe o autoritate în domeniul lor de activitate sau chiar de la persoanele mai în vârstă din propria familie. Abilitățile de leadership sunt accentuate și îi motivați pe cei din jur să vi se alăture în planificarea obiectivelor următoare. E o perioadă în care vi se oferă posibilitatea să învățați, să integrați și să puneți și în practică imediat, fără timpul intermediar de a mai sta pe gânduri. Acum lucrurile se întâmplă rapid și nu prea reușiți să realizați exact când s-au produs modificările.

VĂRSĂTOR: Apar diferențe de opinie între generații, unele din rude cu tendințe mai autoritare vă pot ridica unele piedici acum în planificarea sau materializarea planurilor profesionale sau de viitor în general. Puteți să luați în calcul o reorientare a obiectivelor, chiar și a celor legate de carieră. Gestionarea corectă, cu integritate și cu respectarea unor principii etice ale dilemelor vă poate propulsa și aduce mai mult câștig pe termen lung, decât câștigul unor bătălii minore, de moment.

PEȘTI: Încercați pe cât posibil să evitați disputele referitoare la subiecte din trecut, în special dacă e implicat și unul din părinți sau cineva dintre rude. Vă enervați rapid, nu prea vă stăpâniți răbufnirile temperamentale și apar repercursiuni în zona sănătății. Apar suișuri și coborâșuri și în relațiile amoroase sau de prietenie întrucât cei dragi se pot simți neglijați. Umblați la economii și planificați un eveniment de grup sau doar cu partenerul, care să aplaneze situația și să readucă puțină armonie.