Din păcate, nu putem afla din prima ce se ascunde în spatele unei persoane cu o imagine impecabilă. Potrivit astrologilor, putem identifica unele calități sau neajunsuri după semnul zodiacal. Vă prezentăm cele mai ticăloase zodii din horoscop, de care trebuie să vă țineți departe!

4 cele mai ticăloase zodii

Taur

Taurului nu îi pasă dacă supără pe cineva. Este o persoană destul de nepoliticoasă şi nepăsătoare. Uneori, face lucruri pe care nici măcar nu le gândeşte şi se poartă extrem de natural. Atât timp cât simte că are dreptate, atunci are dreptate. Poate fi foarte greu să ai un astfel de prieten şi ar trebui să fii extrem de diferit pentru a reuşi să te apropii de el. Taurul apreciază onestitatea totală, aşa că dacă eşti la fel ca şi el, cu siguranţă se va crea o conexiune între voi.

Rac

Racul este, de obicei, dulce, dar poate fi şi un ticălos de nedescris. De cele mai multe ori, ignoră că e nepoliticos. E genul de persoană care lasă pe alţii să facă treaba lui şi se dovedeşte a fi nesimţit şi leneş. Ca să legi o prietenie cu acest nativ, trebuie să faci cunoscut ce îi permiţi şi ce nu de la început. Odată ce îi expui pretenţiile tale, va fi obligat să se schimbe în cazul în care te vrea în jurul lui.

4 cele mai ticăloase zodii

Scorpion

Scorpionul nu e deloc o persoană ruşinoasă şi nu îi pasă deloc dacă ofensează pe cineva sau nu. Are opinii dure pe care nu şi le păstrează niciodată doar pentru el. Din păcare, nu are nici remuşcări, părerea lui despre el e că e sincer, dar în realitate e doar un ticălos. Dacă şi tu eşti la fel de sincer ca şi el şi nu pui prea mult la suflet, atunci vă veţi înţelege, iar loialitatea va fi cea care vă va lega.

Capricorn

Capricornul poate fi foarte egoist. El nu ia în considerare sentimentele celorlalţi şi uneori spune lucruri de-a dreptul grosolane. Pur şi simplu nu îi pasă pe cine jigneşte, pentru că în mintea lui, el are nevoie să fie sincer în acest fel. Dacă ai un astfel de prieten, încearcă să faci un pas înapoi şi să îi priveşti acţiunile, pentru că e posibil ca el să aibă un suflet bun de fapt.

Sursa: eva.ro