Grădiniţa din comuna Gangura, redeschisă după 15 ani

Grădiniţa din comuna Gangura, redeschisă după 15 ani

-
//
25.04.2018

Micuţii din comuna Gangura, raionul Ialoveni, vor merge, în sfârşit, la grădiniţă în localitatea lor. Instituţia preşcolară din comună a fost închisă timp de 15 ani, întrucât clădirea era veche, iar copiii erau nevoiţi să frecventeze o grădiniţă dintr-un sat vecin, aflat la zece kilometri distanţă.

Grădiniţa din comuna Gangura, redeschisă după 15 ani

Instituţia a fost renovată abia acum cu suportul Guvernului român, care a acoperit o bună parte din costul lucrărilor. Grădiniţa şi-a redeschis, astăzi, uşile pentru copii.

În ultimii 15 ani, copiii din comuna Gangura mergeau la grădiniţă într-o localitate vecină, situată la o distanţă de peste zece kilometri. Astfel, părinţii erau puşi la grea încercare.

Între timp, clădirea vechii instituţii preşcolare din comună s-a transformat într-o ruină.

"Din păcate, în perioada aceasta cât a fost închisă, ea avut de suferit foarte mult, atât construcţiile, cât şi infrastructura, fiind deteriorate", a spus primarul comunei Gangura, raionul Ialoveni, Marcel Bobeica.

Grădiniţa a fost, totuşi, reparată şi este dotată acum cu toate cele necesare: sisteme de încălzire şi canalizare şi un teren de joacă pentru micuţi. 

La grădiniţa renovată vor munci educatoarele care au lucrat anterior aici. 

Reparaţia instituţiei preşcolare a costat peste 1,8 milioane de lei. Majoritatea banilor au fost oferiţi de Guvernul României şi autorităţile de la Chişinău, contribuţia autorităţilor locale fiind de câteva sute de mii de lei.

"Cert este că acest edificiu este pentru voi, copii, pentru ca voi să creşteţi şi să străluciţi precum diamantele, şlefuite prin educaţie", a afirmat ambasadorul României în Moldova, Daniel Ioniță.

"Nouă nu ne rămâne decât să ne bucurăm de colaborarea şi înţelepciunea tuturor care au pus umărul să ajungem la un asemenea proiect, la aşa lucruri frumoase", a precizat preşedintele raionului Ialoveni, Lilian Carmanu.

"Este o prioritate a noastră şi a Guvernului, a ţării, de a investi în educaţie, în tânăra generaţie", a menționat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Andrei Chistol.

Grădiniţa din Gangura este frecventată de 130 de copii din patru sate, care fac parte din componenţa comunei. Până acum, Guvernul României a finanţat renovarea a 845 de instituţii preşcolare din ţara noastră.

Valoarea totală a investiţiilor se ridică la 26 de milioane de euro. 

Sursa: prime.md