În Franța au murit peste 1000 de oameni din cauza gripei

-
//
08.02.2019

Epidemia de gripă ia amploare în Franța, unde virusul a făcut deja peste 1.000 de morți, informează Agenția franceză de sănătate publică (SpFrance), citată de ouest-france.fr.

mamaplus

„Aproximativ 1.100 de decese ale persoanelor de toate vârstele sunt atribuite gripei de la începutul monitorizării”, arată sursa citată. 

Astfel, cifrele publicate de SpFrance arată că epidemia de gripă se intensifică în Hexagon. 

Toți indicatorii activității gripale sunt în creștere (consultațiile la medicii generaliști, vizitele la urgență, spitalizările etc), în timp ce epidemia s-a răspândit deja în toate regiunile țării. 

Potrivit datelor oficiale, dintre cei peste 12.000 de pacienți care s-au prezentat la urgență săptămâna trecută, 1.823 au fost spitalizați (o creștere cu 70% față de săptămâna anterioară), potrivit rețelei Oscour. Cei mai mulți dintre cei spitalizați sunt bătrâni de peste 75 de ani (43%) și copii mai mici de cinci ani (15%). 

Sursa: b1.ro