„A fost omorât de cineva apropiat”. Mărturiile cutremurătoare ale soției agricultorului găsit împușcat pe un câmp din Florești: Cazul stă pe loc, lumea strigă cine e suspectul

Soția agricultorului găsit împușcat în cap pe un câmp din Florești, Natalia Cazacu, afirmă cu certitudine că Andrei a fost „omorât de cineva apropiat”. „El avea la gât o cruciuliță cu un lanț. A dispărut când el a fost ucis. A reapărut în casa noastră, la praznicul de pomenire, în a treia zi. A fost pusă de cel care i-a făcut rău”, a mărturisit femeia în cadrul unui monolog cu Dorin Galben.

„A fost împușcat, a fost omorât cu mare cruzime”

„Spunem cu toată certitudinea că nu a fost o sinucidere. A fost împușcat, a fost omorât cu mare cruzime. Noi am așteptat cu mare, mare drag cel de-al treilea copil și nicidecum nu putea soțul să facă una ca asta. Era foarte mult și mândru că o să se nască al treilea băiat. 

La două luni după tragedia noastră s-a născut cel de-al treilea băiat. Îmi pare foarte bine, măcar că am reușit împreună să hotărâm numele - Mihăiță.  Marea mea durere și regret este că băiatul nu o să-și vadă niciodată tatăl și tatăl nu o să-și cunoască băiatul. Unicul lucru pe care vreau să-l fac este dreptate și ca copiii să știe că tatăl lor a fost un om bun și nu a procedat în felul acesta.

 Într-o clipă pot să spun că ni s-a năruit toată familia și toată viața noastră. De ce? Pentru că a decedat, a murit cel mai bun soț și cel mai bun tată, lăsând în urmă trei copii care aveau o foarte mare nevoie de el. Îmi pare rău că n-a reușit să-și cunoască cel de-al treilea fecior și că feciorul nu va avea ocazia să-și cunoască tatăl. Avea doar 35 de ani, dar era foarte ambițios și foarte credincios. Mereu mergea la biserică și era foarte bucuros că a avut ocazia să meargă pe Muntele Athos și la Ierusalim. De pe câmpul lui, Andrei a ajutat foarte mult lăcașurile sfinte, mănăstirile, bisericile. Era foarte mândru că a construit o cruce metalică, iluminată, foarte mare, pe o colină din satul său natal, chiar la intrarea în sat. Crucea este foarte frumoasă, luminează. Pentru acest act și multe, multe alte acte de caritate, a fost decorat cu Ordinul Bisericesc de gradul III. Mereu a avut frică de Dumnezeu. Casa noastră era plină de icoane. El nu putea să facă lucrul acesta, nici într-un caz. Asta este exclus”, povestește femeia.

„Ziua de 17 noiembrie 2024 ne-a schimbat radical viața”

„Ziua de 17 noiembrie 2024 ne-a schimbat radical viața. Această zi are o însemnătate mare pentru noi, pentru că exact în aceeași zi, pe 17 noiembrie, cu șapte ani în urmă, a decedat tatăl lui Andrei. A decedat în mâinile lui, mergând spre spital. Andrei a suferit foarte mult după aceasta. L-a marcat profund. Știa foarte bine ce înseamnă să crești fără tată, să fii fără un sprijin, fără un ajutor.

Era o zi obișnuită, ca toate celelalte. Dimineața, ca de obicei, ne-am sculat, am băut cafeaua împreună și am mers la muncă. Am plecat dimineață, nu trecuseră nici cinci minute, când mi-a spus că sunt puțini lucrători astăzi, doar el și angajatul verișorului său. Mi-a zis: „Se descurcă singur fără mine, vin acasă.” A venit acasă, a mai stat puțin, s-a jucat cu copiii, apoi a plecat la benzinărie să rezolve ceva și s-a întors din nou acasă. Noi eram deja gata să plecăm în satul lui natal, unde organizam masa de pomenire a tatălui său.

Acolo am început pregătirile, eram toți ocupați cu masa, pentru că am făcut-o la școala din satul Prajla. Mama soacră, cumnata Victoria, toți am participat la organizare. Preotul a sosit la ora 12:30. Toți am stat la masă. Părintele a spus că nu poate rămâne mult, pentru că mai avea un alt praznic. A stat puțin, a binecuvântat masa și le-a spus mesenilor: „Voi mai stați, nu vă grăbiți, eu trebuie să plec.”

Între timp, Andrei a primit câteva apeluri. Îl suna cineva insistent. Era clar că era o persoană apropiată, pentru că tonul conversației era diferit față de când vorbea cu cineva mai străin. Apelurile au fost atât de insistente încât le-au auzit și tatăl meu, și părintele”, adaugă aceasta.

„Toți știau deja, dar se temeau să-mi spună, pentru că eram în ultimul trimestru de sarcină”

„La mama soacră am mai stat puțin acolo și, între timp, îl sunam pe Andrei să vină să ne ia. Îl sunam și eu, și sora lui Andrei, dar nu răspundea. Victoria a zis: „Haideți că vă conduc eu acasă.”

Ne-a dus Victoria acasă, noi am stat, îl așteptam și tot îl sunam. Ba eu, ba feciorul lui Andrei îl sunam, pentru că ne înțelesesem să mergem la Bălți să cumpărăm niște hăinuțe de iarnă pentru copii. Îl sunam insistent, dar niciun răspuns. Stăteam cu copiii acasă și, din când în când, tot încercam să-l sun pe Andrei, dar el nu răspundea.

La un moment dat, am primit un apel. Stăteam cu copiii și am primit un apel de la antrenorul băiatului. Antrenorul m-a întrebat: „Totul e bine la voi?” Dar, după tonul vocii lui, am simțit că ceva nu era în regulă. Am simțit imediat că se întâmplase ceva. I-am răspuns: „Totul este bine, doar că Andrei nu răspunde la telefon de ceva timp.” 

După acel apel, am început să mă gândesc tot mai mult, mi s-a strâns inima și am început să intru în panică. Am început să-i sun pe toți: pe fratele meu, pe părinți, pe sora lui Andrei, pe Victoria.

Citește continuarea pe unimedia.info!