mamaplus.md

Felul complet neobișnuit în care își crește Kate Hudson fetița de 3 luni

-
//
25.01.2019

Actrița Kate Hudson, care a devenit pentru a treia oară mamă la 39 de ani, având în sfârșit și o fetiță, o crește pe Rani extrem de modern. Unii părinți ar spune că e exagerat și că nu sunt de acord cu așa ceva.

mamaplus.md

Concret, ea nu o îmbracă pe Rani nici în roz sau culori feminine, dar nici în bleu, așa cum sunt îmbrăcați băieții. Nici jucăriile pe care i le oferă nu sunt unele despre care ai putea spune că sunt de fetițe sau de băieți. Sunt neutre din acest punct de vedere.

Actrița crede că nu natura sau ea trebuie să decidă sexul copilului ei, ci acesta însuși, când ajunge la vârsta potrivită. Până atunci, nu se va referi la Rani nici cu pronume de sex feminin, nici cu unele de sex masculin. Pur și simplu o va lăsa pe Rani să aleagă cu ce sex se identifică, atunci când va ști.

„Nu știm încă cu ce sex va dori să se identifice”, a declarat actrița, vorbind în numele ei și al partenerului ei, Danny Fujikawa.

Totuși, Kate recunoaște că e mare diferență între Rani și ceilalți doi copii ai ei, ambii băieți.

„Până acum, Rani a fost incredibil de feminină. Se simte asta în energia ei, sunetele pe care le scoate și felul ei. E foarte diferită de băieți”, a declarat ea.

Această manieră de creștere a copiilor e tot mai populară, nu doar în SUA, ci chiar în Europa, părinții simțind că nu ei ar trebui să decidă ce sex au copiii lor. Cei mai mulți spun că atunci când micuții ajung la vârsta de 3 sau 4 ani, deja se identifică cu un sex.

Kate Hudson a fost căsătorită cu Chris Robinson, fost solist al The Black Crowes, şi logodită cu Matthew Bellamy, solistul trupei Muse. Cât despre băieții ei, cel mare, Ryder Russell, are 14 ani, iar Bingham Hawn are 7 ani.

Sursa