mamaplus

Expert în sănătate publică: ”Consumați fără teamă apa de la robinet”

-
//
23.09.2019

În Chișinău nu există absolut nici un risc pentru sănătate în cazul în care consumați sau preparați mâncarea folosind apa de la robinet. Declarația îi aparține expertului în sănătate publică și autorul proiectului de lege privind calitatea apei potabile, Ion Șalaru.

mamaplus

Potrivit expertului, apa de la noi este mult mai bună decât în unele orașe europene. Totodată, studiile arată că apa consumată de la robinet de către locuitorii Capitalei conține o concentrație mai mare de hidrogen sulfurat sau amoniu. Acest lucru înseamnă că, de fapt, nu există riscuri pentru sănătate.

"Amoniul sau hidrogenul sulfurat din apă practic nu implică nici un fel de riscuri pentru sănătate. Problema este că acestea dau un miros respingător apei și neplăcut. Din acest motiv, oamenii nu doresc să o consume. Principalul disconfort pe care eu îl consider ar fi uneori mirosul mai pronunțat de clor. Însă nici acesta nu ne afectează sănătatea, iar apa de la robinet poate fi consumată fără teamă", a declarant Șalaru.

Expertul a mai menționat că apa pe care o consumăm de la robinet provine în mare parte din râul Nistru, iar materialul filtrant de la Stația de tartare, precum și tehnologia de dezinfecție au fost modernizate.

Sursa: sputnik.md