Tânăra interpretă din Republica Moldova, Eva Timuș, a reușit să se facă auzită de juriu și a trecut în finala concursului de muzică din Rusia - „Vocea”, ediția pentru copii, notează ZUGO.
Tânăra, la doar 13 ani, a interpretat impecabil piesa „Beautiful” în cadrul show-ului ce a avut loc vineri, 15 aprilie, împreună cu alte două concurente.
Dima Bilan, fiind unul dintre jurați, a rămas de la început fără cuvinte, iar mai apoi a menționat că „în acest moment am privit prestația ca una la nivel profesionist”.
Cel care a luat decizia de a o trimite în finală pe tânăra interpretă este Leonid Agutin, interpretul din echipa căruia face parte Eva. Acesta a specificat că decizia luată a fost bazată pe „ceea ce va fi în viitor”, adăugând scurt că „În continuare vom lucra cu Eva Timuș”.
Amintim că în vara anului 2015, Eva a participat la ediția pentru copii „New Wave”. Ulterior, aceasta și-a încercat norocul și în România la concursulu „Next Star”. Presa de peste Prut a numit-o, după ce a interpretat piesa „Roar”, Katy Perry de România.
Totodată, aceasta a participat la peste 20 de concursuri care au avut loc în diferite colțuri ale lumii.
Sursa: zugo.md