mamaplus

Elevii din Chișinău vor avea un curs opțional despre istoria orașului

-
//
15.10.2025

Elevii din Chișinău vor studia istoria capitalei în cadrul unui curs opțional intitulat „Chișinăul meu”. Noul obiect are scopul de a cultiva atașamentul față de oraș și de a promova valorile locale. Despre aceasta au vorbit invitații emisiunii „Consens Național” de la RLIVE TV. Ei au menționat că disciplina va fi predată începând cu clasa a treia și până în clasa a douăsprezecea.

mamaplus

Istoricul Sergiu Musteață a menționat că materialul a fost elaborat împreună cu profesorii de istorie din capitală, pentru a pune în valoare evoluția Chișinăului, tradițiile și transformările prin care a trecut orașul de-a lungul timpului.

„În curând va fi gata manualul pentru clasa a patra, în lucru sunt cele pentru clasele a treia și a cincea. Mai avem de parcurs partea administrativă și de convins profesorii să-și asume această oră opțională săptămânală ca și elevii să opteze pentru materie. Nu este doar un curs de istorie, este o abordare multidisciplinară în care oferim elemente de sociologie, antropologie, orientare în spațiu pornind de la ceea ce este casa mea, cartierul meu, curtea mea, drumul spre școală, parcurile orașului”, a explicat Sergiu Musteață.

Alexandrul Corduneanu, președintele Fundației Heritage 21, s-a pronunțat pentru o cercetarea pluridisciplinară a orașului care să includă studii istorice și culturale. Potrivit lui, numai așa vor fi promovate identitățile Chișinăului și înțeles spiritul locului.

„Atitudinea noastră față de spațiul urban ar trebui să fie cu sens profund. Dacă vrem să păstrăm ceva, nu este neapărat să păstrăm un zid sau o ușă, trebuie să păstrăm sensul locului care se formează din suprapunerea diferitor straturi și narațiuni mai vechi și mai noi. Părți ale orașului sunt încărcate de sens cu metafizica lor, iată acest sens profund pe care îl are fiecare loc trebuie cercetat, scos în evidență și pus în valoare”, a menționat Alexandru Corduneanu.

Chișinăul a sărbătorit în data de 14 octombrie Hramul orașului. Sărbătoarea a devenit o tradiție în ultimii 30 de ani după ce a reunit mai multe evenimente, cum ar fi Ziua Vinului, Ziua Toamnei și Ziua Orașului. Totodată, Chișinăul mai are o sărbătoare în data de 17 iulie, zi în care s-a făcut prima mențiune a localității într-un document domnesc din anul 1436.