mamaplus

Din mizerie, în condiții mai bune. Mama și copilul internați la spitalul din Florești au fost transferați

-
//
24.04.2020

Femeia din Florești, care a făcut publice imaginile care demonstrează condițiile dezastruoase în care sunt ținuți micii pacienți internați la Spitalul din Florești, spune că peste două ore de la publicarea filmulețului a fost transferată într-un alt salon cu condiții mult mai bune.

Femeia a fost internată cu copilul său la spitalul din Florești după ce acesta a făcut febră și a fost diagnosticat cu bronhopneumonie, susținea atunci că în salon era foarte frig și se temae că va pleca acasă cu copilul ei și mai bolnav decât s-au internat. În materialul video pe care l-a postat femeia se arată indignată de condițiile din salon.

„La două ore după ce am postat filmulețul a fost conectată căldura și apa, noi am fost transferați în alt salon cu condiții mult mai bune. Din câte am înțeles de la directorul spitalului toți pacienții secției respective au fost tranferați în saloane mai bune, cu condiții de asemenea mult mai bune, iar secția urmează a fi reparată”, a declarat femeia într-o emisiune televizată.

Aceasta a mai precizează că nu au existat presiuni asupra ei după publicarea video-ului din partea administrației sau a personalului medical. Femeia a îndemnat pacienții să nu le fie frică să vorbească despre condițiile din spitale și despre felul în care sunt tratați în insituțiile statului.

„Noi trebuie să ne debarasăm de frica de a vorbi, moștenită de pe timpurile Uniunii Sovietice, pentru că de fapt asta ne îngroapă țara, frica”, a explicat femeia.

Vezi mai jos filmulețul postat anterior de mama copilului.