mamaplus

Din 10 aprilie, pacienții infectați cu COVID-19 în formă ușoară vor fi tratați ”la telefon” de asistenții medicali

-
//
09.04.2020

Pacienții cu forme ușoare de infecție cu coronavirus se vor trata acasă. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Ministerului Sănătății, în cadrul briefingului din această după-amiază. În acest context, medicii de familie au fost instruiți cum să acorde ajutor oamenilor prin intermediul telefonului. Aceast măsură va fi aplicată începând cu ziua de mâine.

Totuși, tratamentul acasă este exclus în cazul persoanelor care suferă de boli cronice, maladii cardiovasculare, maladii ale aparatului respirator sau maladii oncologice. De asemenea, vor fi spitalizați obligatoriu bolnavii de peste 60 de ani, copiii și gravidele.

Supravegherea pacienților va avea loc prin intermediul unor fișe de monotorizare. De asemenea, este pregătit și un film care va fi transmis fiecărei persoane tratate la domiciliu. Scopul este de a informa oamenii despre cum se măsoară corect temperatura și frecvența respirației.

Medicul de familie trebuie să fie întotdeauna la curent cu starea pacienților, astfel încât la apariția semnelor clinice să ofere indicațiile necesare.

Menționăm că, la momentul actual, în Moldova au fost confirmate 1174 de cazuri de coronavirus. Din acest total, 50 de persoane au fost tratate.