mamaplus

De ce s-a reîntors Karizma definitiv acasă din America?

-
//
26.06.2025

După plasarea unei postări cu mesaul:”one way ticket”, interpreta Karizma a dat de înțeles că a revenit definitiv acasă din America. Și fiind invitată la emisiunea „Radio Ai noștri”, aceasta a confirmat întrebările pe care frământa pe mulți.

mamaplus

„Acel hastag, a fost despre asta. Mulți nu au înțeles asta. Atunci când am decis să revin știa doar familia, prietenii au aflat cumva din momentul când eram deja aici. Copii sunt bine, încercăm să ne adaptăm. La fel și eu o fac. Cel mai greu i-a fost băiatului să se adapteze la fusul orar. Acum e devreme să spun ceva, încă mă simt în vacanță.”

Ea a spus și de ce a decis să vină:”Eu am plecat nu din dorința de a face bani, așa am ales. Și revenirea a fost la fel. Am părinți care mi-au dus dorul. Și cum în ultima perioadă îmi era greu să revin acasă din cauza actelor, iar ei așa și nu puteai primi viză să mă viziteze, am decis să revin la rădăcini. Frica mea mare a fost reacția Dariei, care e mare deja. A avut nevoie de câteva ore să îmi spună: mama hai la bunica.”

sursa: unica.md