O femeie în vârstă de 45 de ani a murit, luni, într-un cabinet medical privat din orașul Ploieşti, România, în timpul unei intervenţii medicale de întrerupere a sarcinii. Procurorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Tragedia s-a petrecut luni seară, în jurul orelor 20.00. Potrivit unor surse, femeia, în vârstă de 45 de ani, ar fi început să se simtă rău la scurt timp după manevra medicală, în timp ce se afla încă în cabinetul medicului. A fost solicitat ajutorul unui echipaj de la Ambulanţă, au fost făcute manevre de resuscitare, dar fără rezultat.
Potrivit unor surse apropiate de anchetă, femeia era în săptămâna 12 de sarcină şi nu avea afecţiuni medicale. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, pe marginea acestui caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă. Medicul a fost audiat, dar nu au fost luate şi măsuri împotriva lui. Între timp se aşteaptă rezultatul autopsiei pentru a se stabili cauza exactă a decesului.