Cumpărăturile de Crăciun ard un număr foarte mare de calorii!

Cumpărăturile de Crăciun ard un număr foarte mare de calorii!

-
//
12.12.2013

Cumpărăturile de Crăciun ard un număr foarte mare de calorii!

O singură cursă pentru cumpărăturile de Crăciun poate arde până la 1.572 de calorii, arată un studiu efectuat recent în Marea Britanie, potrivit dailymail.co.uk. Totodată, studiul a descoperit faptul că, în timpul sezonului de cumpărături specific sărbătorilor, britanicii parcurg în medie 32 de kilometri.

Pe de altă parte, un sondaj recent al companiei de suplimente alimentare Forza a arătat că oamenii au nevoie în medie de patru luni pentru a pierde kilogramele acumulate în perioada sărbătorilor de Crăciun. Astfel, o persoană cu constituţie medie se va îngrăşa cu aproape două kilograme între Crăciun şi Anul Nou, după ce a consumat de două ori mai multe calorii decât doza recomandată.

Conform sondajului, peste o treime dintre persoanele participante, adică 34%, au afirmat că au nevoie de patru luni pentru a reveni la greutatea pe care o aveau înainte de Crăciun. Sub o treime din persoanele intervievate au afirmat că au renunţat la orice restricţii alimentare pe 25 decembrie, consumând aproximativ 8.530 calorii, în condiţiile în care doza zilnică recomandată pentru bărbaţi este 2.500 de calorii, iar pentru femei, 2.000 de calorii.