mamaplus

Creștinii ortodocși de stil vechi îi sărbătoresc pe Sfinții Ioachim și Ana. Ce trebuie să știe cei care poartă aceste nume

0
//
22.09.2020

Sfinții Ioachim și Ana sunt sărbătoriți astăzi, 22 septembrie, pe stil vechi, fiind părinții Maicii Domnului. Oamenii care le poartă numele sunt drepți, credincioși și răbdători. Sfinții Ioachim şi Ana sunt deseori invocați în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.

Biserica ortodoxă a orânduit ca a doua zi după sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului să fie celebrați Sfinții Drepți Ioachim și Ana, părinții Sfintei Fecioare Maria - cea care avea să-L aducă mai târziu pe lume pe Însuși Fiul lui Dumnezeu.

Ioachim și Ana s-au căsătorit și s-au stabilit în Ierusalim. Timp de trei ani au încercat să conceapă un copil, însă nu au reușit, iar pe-atunci era rușinos pentru o tânără familie să nu aibă copii. Totuși, ei nu au renunțat, s-au rugat neîncetat zeci de ani la rând.

Sfânta Ana a devenit mamă la bătrânețe, după rugăciuni intense, lacrimi şi post aspru. Astfel, ea este considerată ocrotitoarea copiilor şi a maternității.

Monarhii din Muntele Athos povestesc istorii nenumărate despre multe familii care şi-au pierdut orice speranță de a mai avea copii, dar datorită Sfintei Ana au devenit părinți, atunci când cu evlavie şi credință i-au cerut prin rugăciune ajutorul.

Semnificația numelor Ioachim și Ana:

Ioachim - nume de origine evreiască (Jehojakim), care semnifică „Iahve (Dumnezeu) a îndreptat”, sau „Iahve a ridicat”. În prezent, Ioachim este mai rar întalnit ca nume de botez, fiind mai des folosit de către monahi.

Ana - tot un nume evreiesc (Hannah), care se înrudeşte cu masculinul Anania (Hananyah), semnificând „Iahve a avut milă” sau „Iahve s-a îndurat”. Numele derivate: Aneta şi Anca (Ancuța), numele compuse: Mariana, Ana-Maria și diminutivele: Anişoara, Anica, Anita, Anuța, Ani sau Anița.